Înmormântarea

A doua zi, „craiul nou“ al muzicii româneşti s-a adăugat cerului înstelat al culturii româneşti. Parcă Domnul S-a grăbit… Ciprian avea doar 29 de ani.
Părinţii, rudele, prietenii au fost puternic marcaţi de această plecare neaşteptată. La înmormântare, au participat pe lângă cei pe care sufletul lui i-a preţuit şi corul teologilor din Cernăuţi, care i-au cântat tulburătoarea cântare „Adusu-mi-am aminte“, iar colegul său din Societatea „Arboroasa“, Constantin Morariu, a ţinut un emoţionant cuvânt. Lacrimi şi flori de la Braşov, din partea Societăţii „Junimea“, a prietenilor şi a admiratorilor, precum şi cele ale iubirii sale pătimite, Berta Gorgon, trimise de la o margine de lume, au înveşmântat mormântului junelui compozitor.
Aceasta este, pe scurt, viaţa plină de căutări şi bucurii, neîmpliniri şi poticniri a lui Ciprian Porumbescu, dar opera monumentală, numărând aproximativ 250 de lucrări în diverse forme şi genuri muzicale, l-a păstrat nemuritor în conştiinţa neamului nostru românesc.

 

„Studiez poporul român“

Viaţa marelui compozitor a confirmat pe deplin vechea zicală, potrivit căreia valoarea nu aşteaptă numărul anilor. În scurt timp, Porumbescu a creat valori ce străbat timpul şi dăinuie peste timp.
Talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare.
Sunetele folclorului românesc i-au mângâiat pruncia, iar mai târziu, muzica specifică mediului urban i-a fascinat tinereţea. Din această simbioză s-au născut horele de salon, cadrilurile pe motive populare, valsurile, polcile şi mazurcile pe intonaţii folclorice.
Compoziţia care a surprins tocmai prin această împletire cel puţin curioasă a fost „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Audierea ei este un prilej de delectare, prin spontaneitatea inspiraţiei, precum şi prin frumuseţea melodică mai presus de orice rafinament componistic.
Neprietenii l-au acuzat, în presa vremii, că ar fi un plagiator a lui Strauss, Offenbach sau a altor compozitori din epocă. Răspunsul genialului compozitor bucovinean a fost pe măsură: „…şi dacă este vorba de vreun componist pe care
l-am studiat şi-l studiez şi acum, încă cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta este însuşi poporul român“.

 

Balada pentru vioară

Cea mai cunoscută compoziţie a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară“. Terminată la 21 octombrie 1880, piesa a devenit partitura de referinţă a creaţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea.
Timp de mai bine de o săptămână, compozitorul s-a retras în tihna idilică a locurilor natale, a schiţat, a prelucrat, a şlefuit această pagină muzicală de o rară sensibilitate, plină de poezie şi nostalgie, cu raze de lumină şi pete de întuneric, în care se metamorfozează doina, cântecul şi jocul bătrânesc, fiind, pe drept cuvânt, una dintre creaţiile de referinţă ale culturii româneşti. Scriitorul Mihail Sadoveanu, după una dintre audiţiile acestei unice piese, a spus: „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul «Luceafărului», Eminescu, şi pe cel al «Baladei pentru vioară», Porumbescu“.

(arhim. Mihail Daniliuc)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ciprian Porumbescu - teologul compozitor, înzestrat cu belşug de har (II).

Comentarii