Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Când sângele Mântuitorului a curs pe Cruce pentru mântuirea întregului neam omenesc, iar Domnul Şi-a dat sufletul în mâinile Tatălui, Maria Magdalena a rămas alături de cei care s-au ocupat şi de îngroparea Domnului, fiind alături de bunul sfetnic Iosif din Arimateea, cel care a dăruit pentru îngroparea Domnului mormântul nou pe care şi-l pregătise în apropierea Golgotei.
Împreună au coborât trupul Domnului de pe Cruce şi L-au înfăşurat într-un giulgiu, pentru a-L depune în mormânt. După ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită la intrare, Iosif şi Nicodim s-au retras, dar cele două femei au rămas înlăcrimate în faţa mormântului. Părăsind locul, ele au hotărât ca imediat după ce se termină sărbătoarea Paştelui evreiesc, să vină înapoi la mormânt cu miruri, pentru a îmbălsăma trupul Mântuitorului, după rânduială (Marcu 16,1).
A treia zi după îngroparea Domnului, dis de dimineaţă, la cântatul cocoşilor, Maria Magdalena şi „cealaltă Marie” (după unii comentatori chiar Maica Domnului, căci se cădea ca ea să se bucure de Învierea Fiului Său), au venit la mormântul lui Iisus. Un Înger strălucitor li s-a arătat şi le-a vestit că Iisus nu se mai află înăuntru mormântului, căci înviase (Matei 28,1). Tulburate de veste, au alergat să ducă Apostolilor vestea cea mare. Domnul Cel Înviat li s-a arătat pe cale şi le-a salutat zicându-le: „Bucuraţi-vă!”.
Adevărul Învierii
După ce greşeala primei femei (Eva), a adus condamnarea oamenilor, tot unor femei li s-a binevestit şi eliberarea noastră din robia morţii şi a păcatului. Apostolii nu le-au crezut pe Mironosiţe, spunând că ele delirau. Petru a alergat până la mormânt, dar nu a văzut decât giulgiul zăcând fără trupul Domnului. Se luminase de ziuă, iar Maria Magdalena s-a dus la faţa locului pentru a doua oară pentru a se convinge de cele văzute.
Constatând că mormântul era într-adevăr gol, ea rămase singură, plângând lângă mormânt şi întrebându-se cine ar fi putut să ia trupul Domnului (Ioan 20,11). Doi Îngeri înveşmântaţi în alb s-au arătat atunci pe locul unde fusese aşezat Domnul şi au întrebat-o de ce plângea. Maria se întoarse şi-L văzu pe Domnul, care i-a pus aceeaşi întrebare: de ce plânge? Luându-l drept grădinarul locurilor, ea L-a întrebat dacă scosese trupul afară şi unde l-a pus. Dar imediat ce Iisus a strigat-o pe numele său: „Maria!”, I-a recunoscut glasul şi a strigat: „Rabbuni!” (Învăţatorule) şi s-a aruncat la picioarele Lui pentru a le săruta.
Voind să o aducă la o înţelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul Său după Înviere, Iisus i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl!”. Apoi a trimis-o să binevestească fraţilor Săi adevărul Învierii.
Devenită un adevărat „apostol al Apostolilor”, Maria Magdalena a rămas împreună cu ucenicii Domnului şi cu Maica Sa, bucurându-se cu toţi de Înviere. Ea a fost prezentă şi pe Muntele Măslinilor la Înălţare Domnului, precum şi în casa cu foişor, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt s-a coborât în chip de limbi de foc peste toţi cei prezenţi (Faptele Apostolilor cap.2).
În tradiţie
Tradiţia ne spune că Maria Magdalena a propovăduit credinţa creştină până la sfârşitul vieţii sale, ajungând în periplurile sale misionare în multe locuri precum Egipt, Fenicia, Siria, Galia şi chiar la Roma. A petrecut o vreme şi la Efes, unde l-a întâlnit pe Apostolul Ioan, care o avea cu sine şi pe Maica Domnului.
Împlinindu-şi misiunea vieţii sale, Maria Magdalena s-a mutat la Domnul, fiind cinstită ca o sfântă chiar de către cei care au cunoscut-o. Indiferent cum au răstălmăcit unii oameni persoana ei, pilda vieţii Mariei Magdalena este una a unei femei sfinte, dedicată cu totul slujirii lui Dumnezeu şi propovăduirii adevărului Evangheliei în lume.
(sursa: www.oradereligie.wordpress.com)
