Puterea destinului (II)

 

Deci, din ce pricină se îmbogăţeşte cineva? Vă voi spune: unii, pentru că Dumnezeu le dă bogăţie, au dobândit bogăţia cu îngăduinţa lui Dumnezeu; iar alţii, pentru că Dumnezeu le îngăduie să strângă bogăţii. Aceasta e cea mai scurtă şi cea mai simplă explicaţie. „Cum?”, ai putea să mă întrebi, „Dumnezeu face să se îmbogăţească desfrânatul, cel ce săvârşeşte adulter, stricatul, omul care întrebuinţează rău averile sale?”. Nu face asta Dumnezeu, dar le îngăduie să se îmbogăţească. Mare e deosebirea, nespus de mare, între a face şi a îngădui. Dar, în definitiv, pentru ce îngăduie Dumnezeu asta? Nu e încă vremea judecăţii, ca să ia fiecare plata faptelor sale. Poate fi, oare, un om mai rău decât bogatul acela care nu-i dădea lui Lazăr nici firimiturile care cădeau de la masa lui? Şi a ajuns mai nenorocit decât toţi, căci nici pe o picătură de apă nu era stăpân; şi asta mai ales pentru că a fost crud când era bogat.

 

Dacă sunt doi oameni la fel de răi, care aici pe pământ nu au aceeaşi stare materială, unul e bogat şi altul e sărac, apoi, dincolo, pe lumea cealaltă, nu vor fi pedepsiţi la fel, ci bogatul mai cumplit. Vezi, dar, că bogatul este pedepsit mai cumplit, pentru că a primit pe lumea asta averi! Şi tu, deci, când îl vezi pe cel bogat că îi merge bine, deşi e un ticălos şi un nelegiuit, suspină şi lăcrimează, că bogăţia aceasta îi este adaos de pedeapsă.

 

După cum cei care fac o mulţime de păcate, dar nu vor să se pocăiască, îşi adună lor multă urgie, tot aşa şi cei ce s-au bucurat de bună stare şi n-au fost pedepsiţi aici pe pământ vor suferi dincolo mai mare osândă. Şi, dacă vrei, îţi voi dovedi lucrul acesta nu numai cu pilde din viaţa viitoare, ci şi cu pilde din viaţa aceasta. Când fericitul David a săvârşit acel păcat cu Batşeba şi a fost mustrat de profet, a fost învinuit mai mult tocmai pentru că a săvârşit acel păcat când se bucura de toate bunătăţile. Ascultă cum îl mustră Dumnezeu mai ales pentru asta: „Nu te-am uns Eu pe tine împărat? Nu te-am scăpat Eu din mâna lui Saul şi ţi-am dat toate cele ale domnului tău si toată casa lui Israel şi Iuda? Şi dacă acestea îţi erau puţine, ţi-aş mai fi adăugat încă pe atâtea. Pentru ce ai făcut ceea ce este rău înaintea Mea?”.

 

 

 

Nu primesc aceleaşi pedepse toţi păcătoşii, ci pedepsele sunt multe şi felurite; se ţine seamă şi de timpul când au fost săvârşite şi de persoane şi de funcţii şi de priceperea fiecăruia şi de altele multe.

 

Iar pedeapsa dată păcatului este felurită, după ştiinţa celui care săvârşeşte păcatul: „Cel ce ştie voia domnului lui şi nu o face va fi bătut mult”. Când păcatul este săvârşit în urma altor exemple, pedeapsa e mai grea. De aceea şi spune Domnul: „Dar voi, văzând, nu v-aţi pocăit nici după aceea, deşi aţi avut parte de o mare purtare de grijă”. De aceea, şi Hristos a mustrat Ierusalimul, zicând: „De câte ori am vrut să adun pe fiii voştri şi nu aţi vrut”.

 

Alta este pedeapsa pentru cel care săvârşeşte păcatul trăind în desfătări. O arată pilda bogatului nemilostiv şi a lui Lazăr. Măreşte apoi pedeapsa păcatului şi locul în care este săvârşit; aceasta a vrut să arate Domnul când a spus: „Între templu şi altar”. Păcatul se pedepseşte apoi şi după felul păcatelor: „Nu e de mirare dacă este prins cineva furând”; şi iarăşi: „Ai ucis pe fiii tăi şi pe fiicele tale; aceasta este mai mult decât toate desfrânările tale şi urâciunile tale”. Păcatul se mai pedepseşte şi după persoana faţă de care se săvârşeşte păcatul: „Dacă va păcătui faţă de un om, se vor ruga pentru el; dar dacă va păcătui faţă de Dumnezeu, cine se va ruga pentru el?”. Păcatul este pedepsit mai rău şi când cineva întrece în trândăvie pe cei ce sunt cu mult mai răi decât el, aşa cum mustra Dumnezeu prin profetul Iezechiel, zicând: „Nici după dreptăţile neamurilor n-aţi făcut”. La fel şi când nu se înţelepţeşte cineva nici prin exemplele altora: „A văzut pe sora ei şi s-a socotit dreaptă”. Tot aşa, când cineva are parte de mai multă purtare de grijă: „Dacă s-ar fi făcut în Tir şi în Sidon minunile acestea, de mult s-ar fi pocăit; dar mai uşor va fi Tirului şi Sidonului decât oraşului aceluia”. Ai văzut câtă precizie în darea pedepselor? Ai văzut că nu sunt pedepsite la fel aceleaşi păcate? Pedeapsa noastră însă ni se măreşte şi mai mult când ne bucurăm de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, dar nu ne folosim de ea. Asta o arată Pavel, când spune: „Dar după împietrirea ta şi după inima ta cea nepocăită îţi aduni mânie”.

 

 

Ştiind, dar, toate acestea să nu ne scandalizăm, să nu ne tulburăm de nimic din cele ce se petrec pe lume şi nici să nu ne frământăm gândurile, ci să lăsăm totul pe seama tainicei purtări de grijă a lui Dumnezeu; să facem fapte bune şi să fugim de păcat, ca să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.