Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului casa sfinţită la început se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele.

Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume că omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului sau înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau le trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui, sfinţeşte şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată şi care cel puţin la început avea înţelesul celor de mai sus: "Omul sfinţeşte locul". Într-adevăr omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească. Să ne amintim că păcatul protopărinţilor Adam şi Eva a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi "spini şi pălămidă" (Fac. 3, 18).

 

Se sfinţeşte casa, oricând credinciosul o cere

Dacă păcatul sau oricare alt lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curăţirea şi sfinţirea omului şi a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia şi îndepărtează răul sub orice formă ar fi prezent acesta.

În principiu preotul trebuie şi poate să săvârşească sfeştanie la casa credinciosului "oricând acesta o cere". Deci ori de câte ori credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. În vechime, dar şi astăzi în unele regiuni, se obişnuia sfeştania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur, este un lucru bun şi de dorit. În orice caz fiecare creştin ar trebui să se îngrijească să facă măcar o dată pe an sfeştanie în apartament.

 

Sfinţirea casei

În Ajunul Botezului Domnului există obiceiul ca preotul să meargă în parohie sa, la enoriaşi acasă pentru a sfinţi casele stropindu-le cu apă sfinţită. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei preotul se roagă pentru ca: "apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, "pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică" şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor"

Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu a materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc.

De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuşi prin intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trup şi Sângele lui Hristos prin pâine şi vinul euharistic, primi lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit etc.

Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud una pe alta, ci se complectează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu agheasmă mare în ajunul Bobotezei. La fel de importantă este cea de a doua rânduială şi anume slujba sfeştaniei sau agheasmei mici care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi apoi se repetă în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă.

Prin sfinţirea casei, aşezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfinţită ca şi omul nebotezat, sunt vulnerabili lucrării răului, în casa sfinţită sunt ocrotiţi în faţa tuturor relelor, dacă ei însăşi nu aduc răul în casă prin săvârşirea lui.  

(www.bisericalaval.com)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De ce şi când facem sfeştanie? (II).

Comentarii