Între „calea de mijloc” şi asceză. Perspectiva budistă asupra postului alimentar poartă amprenta „căii de mijloc” promovate de Buddha, neocupând un rol esenţial în procesul iluminării. Cu toate acestea, există şi în budism practica postului, atât în cazul monahilor, cât şi al laicilor, dar care diferă de la o şcoală budistă la alta; în timp ce unii credincioşi, în numele principiului non-violenţei, sunt vegetarieni, alţii consumă carne fără să vadă în aceasta o încălcare a ahimsei. Dacă unii laici nu postesc niciodată, alţii recunosc valoarea şi importanţa postului, postind două, şase sau mai multe zile pe lună. Tot la fel, deşi unii călugări nu postesc niciodată, alţii se angajează într-un post foarte riguros. Astfel, aceştia încep cu o pregătire prealabilă de trei zile, în care mănâncă numai pâine uscată, pentru a-şi pregăti stomacul pentru următoarele 18 zile de post, perioadă în care nu mănâncă nimic şi beau doar mici cantităţi de apă. Dacă acest post s-a dovedit benefic pentru evoluţia spirituală a călugărului, este repetat, totodată crescându-i şi perioada la 36 şi, uneori, la 72 de zile. Trebuie reţinut că întotdeauna acest post atât de drastic şi îndelungat se ţine sub supravegherea şi îndrumarea unui maestru sau călugăr superior, care îl poate opri în orice moment. Atât în cazul laicilor, cât şi al monahilor budişti, se consideră că postul, deşi nu este indispensabil iluminării, duce la purificarea şi disciplinarea trupului şi a gândurilor.

 

Sinucidere prin înfometare în jainism

O practică asemănătoare celei a monahilor budişti este prezentă şi într-o altă religie din spaţiul indian, anume în jainism. Cu o doctrină a non-violenţei dusă la extrem, toţi credincioşii jainişti sunt vegetarieni; de aceea, pentru aceştia, postul înseamnă abţinerea de la orice fel de alimente, nu doar de la cele de origine animală. De fapt, mai ales în ceea ce îi priveşte pe călugări, întreaga lor viaţă este dedicată mortificării trupului, postul total constituind un mijloc predilect în acest sens. Dacă unii dintre călugări se abţin de la consumul alimentelor de orice fel pentru o zi, alţii pentru două, iar alţii pentru şapte sau cincisprezece zile, laicii încercând pe cât posibil să-i imite, unii monahi îşi asumă un fel de vot al postului permanent, echivalent cu sinuciderea prin înfometare lentă. În prezent, în India, anual, peste 200 de călugări jainişti îşi provoacă moartea prin refuzul de a consuma orice fel de alimente. Considerat cel mai merituos mod de a muri, cei care se angajează pe această cale se bucură întotdeauna de toată admiraţia şi, după moarte, de veneraţie din partea comunităţii jainiste.

Putem observa că, deşi uneori admirabil prin eforturile de voinţă şi disciplinare a trupului pe care le presupune, postul practicat în aceste religii se prezintă fie ca un scop în sine, fie ca un parcurs lipsit de finalitate. Dimpotrivă, postul, aşa cum e acesta prezent în Biserică, este un parcurs duhovnicesc de purificare sufletească şi trupească ce-şi are finalitatea în întâlnirea cu Hristos prin Taina Euharistiei.

 

Postul-jertfă al soţiei hinduse pentru soţul său

Ţinut cu prilejul sărbătorii anuale Karwa Chauth, în hinduism există un tip de post pe care l-am putea numi „postul altruist”. Având la origine o legendă care spune că rugăciunea soţiei credincioase este mai puternică chiar decât zeul morţii, Yama, acest post total este ţinut de către soţii pentru ca zeii să îi ocrotească şi să le dăruiască soţilor lor viaţă îndelungată, fericire şi bunăstare. Postul Karwa Chauth începe seara, după apariţia lunii, şi durează până în seara următoare, timp în care soţia poartă haine de sărbătoare, îşi pune bijuteriile cele mai frumoase şi îşi pictează mâinile şi picioarele cu henna. După răsăritul lunii, la încheierea postului, are loc un ritual în care, după rugăciunile dedicate astrului nopţii, soţia primeşte prima îmbucătură de mâncare şi gură de apă din mâna soţului. Karwa Chauth reprezintă unul din modurile prin care soţia, suferind pentru soţul său, îşi arată iubirea şi devoţiunea pentru acesta. În acelaşi spirit al sacrificiului de sine pentru cei dragi, în hinduism este practicat şi postul mamei pentru fiu şi cel al tinerelor fete pentru fraţii mai mari.

 

Compensarea postului Ramadan

Deşi cu caracter obligatoriu pentru toţi musulmanii, există şi prescripţii care reglementează situaţiile în care postul Ramadan nu este ţinut. Astfel, pentru cei care în mod deliberat neglijează postul, există posibilitatea de compensare: un post de două luni şi o taxă care să ajungă pentru hrana a şaizeci de săraci, compensare care trebuie îndeplinită până la următoarea lună Ramadan. Pentru cei care au întrerupt postul din motive independente de voinţa lor, respectiv femeile care au născut, bolnavii aflaţi în stare gravă sau cei care sunt în călătorie, se compensează numai perioada cât nu s-a postit, iar bătrânii şi bolnavii incurabili nu au obligaţia de a posti, însă, în măsura în care au cu ce, trebuie, în schimb, să facă milostenie.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul în alte religii (II).

Comentarii