Căutând semnificaţia sintagmei „a fi european”, se ajunge uneori la o respingere a tradiţiei culturale româneşti. Cu mult timp înainte de a se vorbi despre România în raport cu Uniunea Europeană, în eseul care deschide volumul Alchimia existenţei (volum apărut la Editura „Cartea Românească” în 1983), Alexandru Paleologu tratează o temă demnă de interesul nostru, al celor de azi: ce înseamnă a fi european.

Alexandru Paleologu a urmat cursurile Facultăţii de drept şi a fost un timp diplomat, apoi a urmat cursuri de regie la Facultatea de Teatru. A publicat eseuri despre pictură în Universul literar şi Gândirea. Cartea de eseuri Spiritul şi litera (1970) reprezintă debutul său în literatură, la 51 de ani. Deşi a subliniat în această carte că nu este critic literar, Eugen Simion l-a contrazis, scriind în acest sens (în Scriitori români de azi, volumul III): „cine disociază în sfera ideilor (cine disociază, vreau să spun, cu talent) şi dă judecăţi de valoare despre cărţi face, voit sau nu, critică literară”. Şi Eugen Simion aceasta a considerat că a făcut Alexandru Paleologu în eseurile care au urmat: critică literară. L-a caracterizat totuşi în primul rând ca moralist care a luptat împotriva prostului gust modern, sprijinindu-se pe moraliştii clasici: Pascal, Montaigne, La Rouchefoucauld, Chamfort.

„Înainte de a fi un critic hermeneut”, scrie Eugen Simion, „interesat de scenariul iniţiatic al operelor, Al. Paleologu este un moralist. Unul dintre cei mai instruiţi şi mai fini din câţi avem. Cărţile lui se citesc cu plăcere şi satisfac, intelectualiceşte, pentru că moralistul nu suceşte fraza, cum fac atâţia, pentru a scoate din ea paradoxul, moralistul caută adevărul în anomaliile gândirii şi neobişnuitul, sublimul în platitudinile ei.” Acest tip de moralist lipseşte astăzi, când lumea pare că se grăbeşte spre orizonturi vagi, neclare. Libertatea înţeleasă ca lipsă a normelor, a unei ordini care structurează relaţiile umane duce la o lipsă de contururi clare.

Revenind la Alchimia existenţei şi la eseul care deschide volumul, observăm că pentru Al. Paleologu contururile Europei sunt date de sfinţi sau de cei care au impus o spiritualitate: „Cealaltă Europă, a lui Platon, a lui Meister Eckhart, a sfântului Bernard, a lui Ioan Scărarul, Europa artiştilor şi a poeţilor, a lui don Quijote şi a Matrionei, nu pierde nimic. Pentru ea, celelalte continente nu pot fi decât tot lumea lui Dumnezeu. Cu diavolii ei cu tot”.

(Monica PATRICHE, www.ziarulumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Europa este lumea lui Dumnezeu (I).

Comentarii