Rugăciunea este urcare şi aceasta urcare se face pe 7 trepte, până se ajunge la cer. Auzim pe Sfântul Apostol Pavel zicând: “Aduceţi Domnului roada buzelor voastre”, “Rugaţi-vă neîncetat !”, “Faceţi cereri, mulţumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvânta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreadă cineva în cantitatea rugăciunii, am făcut o căruţă de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrăneşte numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:

1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintâi. Aceasta este folositoare întru puţin, dacă va merge în sus spre cer, urcând şi celelalte trepte. Rugându-te mult te obişnuieşti cu rugăciunea şi începe să-ţi placă această rugăciune, simţi dulceaţa ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.

2. RUGĂCIUNEA MINŢII aceasta o numesc Sfinţii Părinţi, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Când eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înţeleg şi cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gândeşte la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintâi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ pe alţii decât zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfântul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea când se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci când se roagă.

3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, când se uneşte mintea cu inima, atunci întâlneşti câteva piedici. Mintea este centrul fiinţei umane. Un călugăr i-a zis unui duhovnic, cum că el a învăţat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace câtă vreme eşti cu rugăciunea minţii? Câtă vreme eşti cu rugăciunea minţii eşti într-un târg de gânduri, mintea aleargă când la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfântul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poţi ascunde mintea afară numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mântuitorul. Când auzi pe Mântuitorul în Evanghelie: “Când te rogi, intră în cămara ta, încuie uşa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare”. Cămara minţii este inima. Când vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfântul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UŞI ŞI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAŢIA şi INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziţie, căci Dumnezeu nu caută la poziţie, poţi să stai şi culcat. Sfântul Grigorie Sinaitul zice: ”De eşti bolnav şi bătrân, culcă-te şi roagă-te, sau pe scaun, cum poţi, căci Dumnezeu ştie neputinţa ta”.

 

Dumnezeu caută numai poziţia minţii şi a inimii

Când eşti sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poţi. Stau la rugăciune şi vreau să-mi concentrez atenţia spre inimă. Prima vamă unde se întâlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAŢIA, închipuirea sau fantezia. Ori ţi-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginaţiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ţi închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAŢIE, toţi sfinţii o spun aceasta. Când vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginaţie, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci când Adam a căzut în imaginaţie, a căzut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănânce de acolo, iar diavolul i-a zis, când vei mânca din pom ţi se vor deschide ochii şi vei cunoaşte, vei fi ca Dumnezeu şi mâncând a căzut tot neamul omenesc. Prin ce? Prin IMAGINAŢIE. Cine a căzut mai întâi prin imaginaţie? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gândul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munţii cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu şi voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Şi tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineaţă, te-ai făcut locaş a toată urâciunea şi a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar şi pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, când vine, nu vine în minte cu imaginaţie, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginaţie, ci era ca şi pruncii cei nevinovaţi. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, şi când şi-a închipuit aceasta a şi căzut.

(www.calauzaortodoxa.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Treptele rugăciunii (I).

Comentarii