Popasurile evanghelice premergătoare Postului Mare ne evidenţiază trei modele de conduită morală: Zaheu, Cananeanca, şi Vameşul. La prima vedere ei ne sunt diferiţi. Şi aşa şi este: doi sunt vameşi evrei, ea, o păgână; unul mai mare peste vameşi în Ierihon, celălalt, unul din vameşii Ierusalimului, ea, o femeie dintr-un ţinut păgân. Ei, îndeplinitori ai legii romane şi păstrători întrucâtva a legii lui Moise, ea, trăitoare de lege păgână şi în pragul disperării din pricina necazului său.

Fiecare din aceste personaje îşi trăieşte viaţa sa. Zaheu, bogat, cu o casă mare, în care se adunau prietenii şi subalternii pentru a se bucura cu toţii de şederea la o masă îmbelşugată. Cananeanca, singură, căutând leac pentru fiica sa, ca un câine ce caută apa în deşert. Vameşul, fără prieteni, care sigur că l-au alungat dintre ei când le-a spus că el va merge la Templu să se roage.

Ei sunt diferiţi doar la o citire sau auzire superficială a Evangheliilor. Ceea ce îi aduce împreună şi îi face asemenea, este căutarea. Căutarea prin rugăciune.

Se poate vorbi despre credinţa lor. Se poate vorbi despre smerenia lor. Sigur, sunt exemple grăitoare pentru acestea. Dar dacă nu căutau, nu găseau nici credinţa, nici smerenia, nici chiar rugăciunea ce le-a facilitat mântuirea. Ei au avut acest imbold primordial al inimii: CĂUTAREA care este de la Dumnezeu „că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!” (Psalm 9;10).

Această căutare este păguboasă din punct de vedere social: te însingurezi, sau mai bine spus eşti lăsat singur de către prieteni şi cunoscuţi atunci când cauţi pe Dumnezeu şi mântuirea Lui. Şi nu ar trebui să fie aşa. Dar personajele noastre sunt lăsate singure. Ceilalţi sunt prea pesimişti pentru a căuta.

Cei care intrau la masă la Zaheu în acea zi memorabilă pentru sufletul său chinuit, intrau cu acea curiozitate specifică omului care aude ceva cu totul neaşteptat: Învăţătorul a intrat la mai marele vameşilor!

Această curiozitate era alimentată şi de mulţimea care stătea afară, aşteptând deznodământul: o ceartă zdravănă către Zaheu, adresată de Învăţătorul. Cei de afară, cât şi cei dinlăuntru, de la masă, cu excepţia apostolilor şi a Mântuitorului, bineînţeles, l-au înstrăinat pe Zaheu, lăsându-l singur în faţa oprobriului public, urmând să-l apere în măsura în care cearta Învăţătorului s-ar fi referit şi la păcatele lor.  Însă în loc de ceartă, a venit lauda: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”. Lauda a fost pe măsura certei care a fost aşteptată.

Femeia striga în urma Mântuitorului. Ca şi orbul pe cale, din altă duminică... Nu avea parte de prieteni care să-i aducă fata bolnavă la Hristos, şi singură nu s-ar fi descurcat... Nu ştim felul de demon ce-i stăpânea fiica. Evanghelistul nu consemnează, tocmai pentru că bolnava nu era de faţă. Poate duh de neputinţă, sau de aruncare în foc şi apă şi altele asemenea. Singură, ca un câine ce are nevoie de alinare, vine la Hristos şi Îi cere miluirea. Toţi dimprejur aşteptau să-L prindă în cuvânt pe Mântuitorul: cârcotaşii de serviciu evrei, spre a-L da la judecata sinedriului dacă ar fi ascultat-o, păgânii spre a-L acuza de instigare şi violenţă, dacă Hristos ar fi alungat-o. În loc de alungare, a venit binecuvântarea: „fie ţie după cum voieşti!”.

(Pericopele evanghelice: Luca 19, 1-10 ; Matei 15, 21-28 ; Luca 18, 10-14, Pr. Iacoban Bogdan, slujitor al bisericii cu hramul "Izvorul Tămăduirii" Burdujeni)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Modele de conduită morală: Zaheu, Cananeanca, Vameşul (I).

Comentarii