Luna februarie se află la răspântia dintre iarnă şi primăvară, în calendarul popular fiind cunoscuta şi ca Făurar sau Faur, adică timpul când se ascuţeau uneltele pentru începutul sezonului agrar. Deşi este considerat fratele cel mic al lunilor anului, având doar 28 sau 29 de zile, există timp suficient şi pentru veselie şi sărbătoare, pe 24 februarie, în bine–cunoscuta zi de Dragobete.

Primele zile ale lunii sunt legate de pregătirile viticole, ne povesteşte Doina Dascălu Isfanoni, cercetător–etnolog la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti. Deschiderea lunii se face cu sfântul Trifon, sărbătoare creştină, asociată însă cu rituri păgâne, legate de sporirea fertilităţii viilor.

Sărbătoarea mai poartă şi numele de Tăiatul Viilor, Arezeanul viilor sau Zarezanul, de la "Trifon Zarezan" (Trifon tăietorul, în limba bulgară). Cu ocazia sărbătorii se comemorează timpul care a permis recolta din toamna precedentă şi se fac ritualuri care să aducă şi în noul an o rodire măcar la fel de bună. Bărbaţii merg în podgorii (dealurile viilor) cu coşuri de mâncare, în frunte cu preotul satului. La început are loc o slujbă de purificare cu agheasmă a culturilor viticole şi de citire a unui blestem împotriva dăunătorilor. Apoi se deschide o sticlă care fie a fost adusă special pentru ceremonie, fie a fost îngropată în pământ. Se taie câteva corzi înainte de vreme şi butucii tăiaţi se stropesc cu vin. În satele de bulgari din Oltenia, tăiatul se face de către "împăratul" sau "ţarul" viilor, ales de săteni. Această ceremonie e urmată de petreceri, la care participă îndeobşte bărbaţii. După acest festin, oamenii se întorc la casele lor şi mai fac mici petreceri în familie. Masa se umple de diverse bunătăţi, precum cârnaţi, sarmale, fripturi, saramură de peşte, papanaşi, udate cu mult vin, pentru ca belşugul mesei să provoace, simbolic, şi un belşug al viei, în toamnă. Prin Banat, tot acum se rostogolea o roată de foc din vârful dealului cu vii, pentru purificare.

Alte obiceiuri sunt legate de munca câmpului. Întâmplător, Făurar, vechiul nume al lunii, este omonim cu vechea denumire a fierarului, la care ţăranii mergeau pentru a-şi ascuţi părţile metalice ale uneltelor agricole (de exemplu, fierul plugului).

Când Sfânta Zi de Paşte se ţine mai devreme, cum se întâmplă adesea, luna februarie prilejuieşte, la ortodocşi, intrarea în post (lăsatul secului) şi respectarea obiceiurilor carnavaleşti care îl însoţesc. Chiar şi I.L Caragiale scria că, în luna februarie, "carnavalul este la putere".
 
Pentru maghiarii şi secuii din România, Farşangul este un timp al distracţiei, al balurilor, care, deşi iniţial era respectat doar de catolici, ulterior a devenit un obicei şi la protestanţi. Sfârşitul lunii este marcat, conform tradiţiei, cu "înmormântarea Farşangului", tradiţie pentru care este celebră comuna Rimetea din judeţul Alba, dar care poate fi întâlnită şi în satele de pe valea superioară a Mureşului.

Cu această ocazie satul se umple de personaje costumate şi, uneori, mascate. Costumele sunt variate: preoţi, clovni, draci, moartea, beţivi, fete bătrâne, cerşetori. La fel de diferiţi pot fi şi oamenii care le poartă, care au însă un lucru în comun: sunt toţi flăcăi, fetele neparticipând la deghizare. Veselul alai însoţeşte un "mire" şi o "mireasă", dar şi un coşciug, în care sunt înmormântate, simbolic, anul trecut şi iarna. Unii flăcăi fac zgomot şi pocnesc din bice pentru a izgoni frigul şi spiritele rele din comunitate. Alţii fug după fete sau după turişti să îi murdărească cu crema de ghete sau spumă de ras.

Alaiul se opreşte din când în când pentru a lăuda un consătean sau a–l face de ocară, în funcţie de faptele sale din cursul anului precedent. Participanţii trec în revistă necazurile şi bucuriile anului care a trecut şi distrug apoi coşciugul, pentru a alunga frigul şi spiritele rele. Dacă de–a lungul ceremoniei unii săteni s–au supărat, auzindu–şi strigate defectele, în final toată lumea se veseleşte, pentru că se încinge o ultimă petrecere înainte de Paşte.

(Text: Sever Miu, surse: www.vacantesicalatorii.ro) 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Datini de Făurar (I) .

Comentarii