Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ne rugăm în diferite momente din cursul unei zile. Fie dimineaţa, când ne trezim, fie la începutul şi sfârşitul mesei şi al muncii zilnice sau seara, când ne pregătim de somn. Prin aceste rugăciuni ţinem legătura cu Dumnezeu. Ele sunt extrase din cultul divin public şi formează cultul personal al creştinului. Dar nu are orele şi rânduiala fixă a celui public, ci ţine de evlavia fiecăruia. Profesor de Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. Nicolae D. Necula ne-a explicat necesitatea cultului individual al creştinului, exemplificându-ne prin rugăciunea de seară.
Părinte profesor, ştim că Biserica are un cult divin public la care participă toţi credincioşii în biserică, dar şi unul particular, al fiecăruia, în cămăruţa sa. Spuneţi-ne în ce constă acesta din urmă?
Rugăciunile particulare ale credincioşilor fac parte din evlavia fiecăruia şi de aceea nu apar în manualele de liturgică. Aceste rugăciuni au fost înscrise în cărţile de rugăciune editate de episcopiile şi arhiepiscopiile din ţară, fiind o abundenţă, pentru că sunt necesare. Dar, cu toate acestea, nu e satisfăcută întru totul dorinţa credincioşilor care se roagă foarte mult în particular.
Fac parte din cultul oficial al Bisericii?
Nu. Ele sunt în afara orelor canonice, Ceasurilor Bisericii sau celor Şapte Laude, ţin de evlavia fiecăruia dintre noi. Au apărut timpuriu, ca şi cultul Bisericii, fiind rugăciuni tot din cult, dar n-au acest caracter oficial. Sunt redactate sub îngrijirea Bisericii, dar sub forma aceasta particulară, lăsate la latitudinea fiecăruia să le rostească când şi cât pot, în funcţie de timpul pentru rugăciune, preocuparea, meseria sau îndeletnicirea pe care o practică.
Ce fel de rugăciuni sunt acestea?
Au un oarecare şablon pentru a uşura credinciosului posibilitatea rugăciunii. Fiindcă noi suntem tentanţi să cerem de toate, pentru că inima este mai deschisă să ceară lui Dumnezeu ceea ce are nevoie, Biserica a hotărât că trebuie să urmăm toate cele trei moduri de închinare prin: laudă, mulţumire şi cerere. În consecinţă, a introdus aici şi rugăciuni de laudă şi mulţumire. Cu toate că se suprapun cu cele din cult, nu urmează un tipic sau o rânduială anume a cărţilor de cult.
Pentru că ziua liturgică începe seara şi nu dimineaţa, vă propun să vorbim despre rugăciunile de seară. Când au apărut aceste rugăciuni numite „de seară”?
Precum se observă din conţinutul lor, rugăciunile nu sunt deosebite de cele pe care le folosim în biserică. Spre exemplu, ultimele două sunt rugăciunile de bază ale Pavecerniţei. Apoi rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, rugăciunile către fiecare din persoanele Sfintei Treimi, fac parte din cultul general al Bisericii, trecute în sfera particulară. Cât priveşte apariţia lor în timp, este greu de fixat, în sensul că nu există o dată exactă. Despre imnele şi cântările mari şi importante putem vorbi de un secol anume, dar despre cele care au intrat în evlavia credincioşilor mai greu putem preciza o dată.
Sunt rodul evlaviei călugăreşti, fiindcă de acolo ne vin toate, şi cele Şapte Laude şi slujbele bisericeşti, dar nu se cunoaşte un autor sau un timp precis de când se rostesc. S-au adunat în funcţie de necesităţile sufleteşti ale momentului pe care îl trăia. Spre exemplu, cum sunt cele de seară necesare pentru liniştire, calmare şi recunoştinţă că am petrecut o zi închinată lui Dumnezeu.
Atât cele de seară, cât şi cele de dimineaţă au rugăciunile începătoare, care sunt o formă de laudă şi de mulţumire către Dumnezeu. Pentru că suntem în particular, şi nu în biserică, spunem: „În numele Tatălui...”, urmat de: „Împărate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime” şi „Tatăl nostru”. După aceea continuăm cu „Troparele de umilinţă”, care au rol de mulţumire, dar şi invocare a milei către Dumnezeu. Troparele de umilinţă probabil sunt foarte timpurii, de când s-a născut în om nevoia de a-şi exprima umilinţa, nimicnicia în faţa lui Dumnezeu.
După acest început obligatoriu, ce rugăciuni urmează?
De aici intervine libertatea fiecăruia, în funcţie de timp şi posibilitate. Putem să alegem, spre exemplu, o rugăciune frumoasă către Dumnezeu-Tatăl, a Sfântului Macarie cel Mare, prin care ne adresăm lui Dumnezeu ca „Împărat Veşnic” şi Îi mulţumim pentru cele primite în ziua care a trecut, cerându-I iertare pentru păcatele săvârşite. E normal să ne gândim la iertarea păcatelor şi să Îl rugăm să ne dea un somn liniştit, aducător de bine şi mai ales să ne izbăvească de „gândurile deşarte”, ca să avem un somn de meditaţie şi cugetare la Dumnezeu.
Şi cum Sfânta Treime este formată şi din Fiul şi Sfântul Duh trebuie să rostim şi rugăciuni închinate Lor. Care sunt acestea?
Către Mântuitorul Iisus Hristos este cea a Sfântului Antioh, prin care cerem să „nu ne părăsească”, ci să fie alături de noi, ca satana să „nu ne tulbure somnul cel de noapte”. Cerem ca în aşternutul nostru să avem „gânduri bune pentru mântuirea sufletului nostru”, să ne păzească şi să ne ridice apţi pentru treburile zilei, lăudând Sfânta Treime. Rugăciunea către Duhul Sfânt este de invocare şi iertare a păcatelor pe care le-am făcut, indiferent dacă au fost prin „cuvânt”, „gând” sau cu „vorba”. Şi conţine o înşiruire de păcate care se pot săvârşi într-o zi. Pentru acestea putem cere mila şi îndurarea lui Dumnezeu, să ne uşureze şi slobozească de „tot răul care este asupra noastră” şi să ne dea „pacea” şi „liniştea” necesare pentru un somn binefăctor.
(diac. George Aniculoaie, sursa: www.ziarulumina.ro)
