În fiecare zi, o persoană normală rosteşte în medie cam 25.000 de cuvinte. Într-un singur an, asta înseamnă, puse laolaltă, peste o sută de cărţi a câte 500 de pagini. Dar cât la sută din aceste cuvinte au fost folosite cu rost, pentru a exprima sau comunica ceva util sau frumos?

Câte din aceste o sută de cărţi ar fi pline de bârfe, nimicuri, înjurături, minciuni, exagerări, vorbe grele? Ce titluri ar avea aceste cărţi? Şi în câte pagini am putea înghesui acele cuvinte care au adus bucurie, au construit, au mângâiat, au vindecat ori au creat?

 

Limbajul omenesc între dar şi blestem

Fiecare lucru are un nume. Există şi lucruri nenumite, fie că nu e bine să le dăm un nume al lor şi le chemăm pe ocolite, fie că, pur şi simplu, nu avem putinţa să le găsim o denumire. Căci limbajul omenesc, pe cât de minunat este, dându-ne aripi să ne pictăm lumea în cuvinte fel şi chip, pe atât este uneori de hain. Adevărata comunicare între oameni este de la suflet la suflet, iar vorbele adesea nu fac decât să încurce, să ne lase neputincioşi în faţa lucrurilor de negrăit pe care uneori le întrevedem pe sub pleoapa inimii şi am vrea să le strigăm tuturor, dar nu avem cuvinte.

Omul este singurul care poate comunica prin cuvinte. Ce alt dar mai minunat decât cuvântul a primit omul de la Dumnezeu? Cum ar fi fost lumea noastră fără poezie sau fără şoapte? Cum ne-am fi putut împărtăşi bucuriile şi transmite cunoaşterea şi experienţele? Este acesta un dar, cu siguranţă, căci vindecă suflete şi creează lumi, dar este uneori şi un blestem.

Căci cuvintele adesea sunt trădătoare, duplicitare, insuficiente sau inutile. Le chemăm, dar ele fug tocmai atunci când avem mai mare nevoie de ele, lăsându-ne singuri şi neînţeleşi în clipele cele mai adânci ale vieţii: "nu ştiu cum să-ţi spun...", "n-am cuvinte...".

Orice cuvânt reprezintă un act magic

Astăzi, mai mult ca oricând, cuvintele nu mai au înţelesul şi puterea pe care le aveau odinioară. Orice cuvânt, prin simpla lui rostire, reprezintă un act magic, pe care noi nu-l mai pricepem. Fiecare cuvânt reprezintă o invocaţie, o declanşare a forţei strămoşeşti a lucrului pe care îl numeşte. Cuvântul creează. Nu este o metaforă. Cuvintele creează lumi. De aceea nu e bine să cobim, căci invocând lucrul rău, îl ajutăm să se înfăptuiască. De aceea, nu e bine să fim pesimişti, căci atragem asupra noastră necazuri. De aceea, dacă spunem prea des despre noi că suntem neputincioşi ori nevrednici, chemăm la noi neputinţa şi nevrednicia. Şi de aceea cei care, în fiecare dimineaţă, îşi spun "voi reuşi", până la urmă reuşesc.

(Aurora PETAN, sursa: www.formula-as.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Puterea cuvântului (I).

Comentarii