Nimeni dintre oameni şi nici un popor nu poate trăi pe pământ fără credinţă în Dumnezeu. Chiar dacă unii şi-au pierdut credinţa, ei cred totuşi în ceva abstract, cum ar fi filozofia, arta, muzica, cărora le atribuie un adevărat cult, în locul cinstirii lui Dumnezeu.

Aceştia sunt fie atei, fie idolatri şi nu au nici o speranţă de mântuire dacă nu se leapădă de idolii lor şi nu se întorc la adevăratul Dumnezeu.

În Vechiul Testament credinţa adevărată în Dumnezeu a fost păstrată numai de un singur popor, poporul evreu. Dar, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, prin moartea Sa şi prin Evanghelia care ne-a lăsat-o, Iisus Hristos a chemat la ospăţul credinţei adevărate, pe lângă poporul ales, pe toate popoarele lumii. Insă, în timp ce evreii n-au vrut să creadă în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, multe popoare păgâne, care se închinau idolilor au fost convertite la creştinism, întemeidu-se astfel Biserica creştină de către Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor.

Barbarii

Timp de o mie de ani Biserica lui Hristos a fost una pe pământ, mărturisind acelaşi Crez, adică aceleaşi dogme de credinţă, rezistând cu mari jertfe martirice atât numeroaselor persecuţii păgâne romane, cât şi eresurilor creştine destul de grele din primul mileniu. Dar Satana, nerăbdând unitatea şi întărirea Bisericii, a provocat Marea Schismă, adică ruptura între Biserica Ortodoxă de Răsărit şi cea Catolică de Apus, în anul 1054, sfâşiind Biserica cea una întemeiată de Hristos în două părţi. Biserica Ortodoxă, mult mai conservatoare şi tradiţională, a păstrat neschimbat tezaurul învăţăturii de credinţă stabilit de Sfinţii Apostoli din cele şapte Sinoade Ecumenice ale Sfinţilor Părinţi, în timp de Biserica Romano-Catolică a adăugat noi dogme de credinţă şi învăţături care le-a dezbinat şi mai mult.

Năvălirile popoarelor barbare asupra ţărilor ortodoxe, încă din primele secole după Hristos, invazia sângeroasă a mahomedanismului asupra ţărilor ortodoxe, ca Siria, Arabia şi Egipt, cum şi invazia tătarilor şi a turcilor asupra Europei de Răsărit, a Asiei Mici şi a Tării Sfinte, ajungând prin secolul al XVI-lea să ocupe aproape toate ţările ortodoxe, au slăbit şi mai mult Răsăritul creştin, au făcut milioane de noi martiri şi au supus ţările ortodoxe unei ocupaţii păgâne de peste cinci secole, până în a doua jumătate a secolului XIX.

 

Ortodoxia lovită în comunism

Dar Ortodoxia era atacată nu numai din Răsărit, prin turci şi tătari, ci şi din Apus, prin prozelitismul catolic dictat de Viena sub forma uniaţiei, a unirii unor sate de ortodocşi cu Roma în schimbul unor avantaje materiale. Aşa s-a creat în  secolul al XVIII o Biserică nouă în Transilvania şi, mai înainte, în Galiţia (sec.XVI), numită Biserica Greco-Catolică, care a dezbinat şi mai mult unitatea Ortodoxiei. Iar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Ortodoxă de
Răsărit a început să fie tot mai lovită de secte neoprotestante venite din centrul Europei şi din America.

Ţările ortodoxe au fost grav lovite şi în timpul celor două războaie mondiale care s-au desfăşurat în cea mai mare parte pe teritoriul lor. Iar ca o ultimă şi poate cea mai cumplită lovitură asupra ţărilor şi Bisericii Ortodoxe, s-a abătut peste ele furia nebună antihristică a comunismului atesist distrugător, care a devastat şi distrus zeci de mii de biserici şi mii de mănăstiri şi au ucis cu moarte martirică milioane de creştini ortodocşi, preoţi, monahi şi episcopi, dintre cei mai devotaţi pentru Hristos.

 

Iubiţi credincioşi,

În ultimul timp, ţările şi Bisericile Ortodoxe se pare ca s-au mai eliberat de persecuţia ateistă şi comunistă, dar Ortodoxia încă se vede atacată de alte forţe ale întunericului care slăbesc mereu dreapta credinţă. Aceste forţe ale diavolului ce lovesc azi Biserica lui Hristos cu tot mai mult dibăcie şi furie sunt: indiferentismul religios, desfrâul, pornografia, alcoolismul şi sectele de tot felul. Ortodoxia este mult lovită şi din partea propriilor ei fii prin beţie, divorţ, avorturi, certuri şi dezbinări în familie, desfrâu şi pornografie în presă şi în literatură, la scară naţională.

(sursa: www.calauzaortodoxa.ro, Ioanichie BALAN)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dreapta credinţă în Dumnezeu (I) .

Comentarii