În ziua de Ignat se taie porcul şi nu e bine să lucrezi altceva. Când tai porcul (care mai nou cică ar trebui mai întâi adormit, după normele europene!), zici: “Ignat, Ignat,/ Porc umflat”. Porcul nu-i luat chiar pe nepregătite, căci se spune că, în noaptea de dinaintea Ignatului, îşi visează cuţitul... Cu sângele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi peste an.
După tăiere şi tranşare, urmează “pomana porcului” (care contravine postului rânduit de Biserică până în ziua de 24 inclusiv!), la care iau parte casnicii şi ajutoarele. Regretata Irina Nicolau observa că în popor se face o fină deosebire între a tăia porcul şi a-l omorî: dacă respecţi întru totul regulile tradiţionale (cum îl înjunghii, cum îl pârleşti, cum îl tranşezi, cum îl chiverniseşti), atunci îl tai (ceea ce e în firea lucrurilor, plăcând şi lui Dumnezeu), în vreme ce, dacă încalci regulile (ritualul), se cheamă că-l omori, prefăcând sacrificiul legiuit în crimă nelegiuită! O vorbă spune că cine n-are porc gras de Crăciun şi cuţit ascuţit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut fericirea.
Se mai zice, de asemenea: “Paştele fudulul” şi “Crăciun sătulul” (niciodată românul nu mănâncă atât de mult şi de greu, ceea ce uneori umbreşte bucuria spirituală a Crăciunului, riscând să-l prefacă în sărbătoare a pântecului, ispăşită nu o dată prin revolta ficatului sau a maţelor).
(Răzvan CODRESCU, www.rostonline.org)