Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cunoscător a 12 limbi străine la maturitate, între care: greacă, latină, slavonă, arabă, turcă, persană, italiană, franceză, principele român este filosof, teolog, istoric, geograf, etnograf, dar şi scriitor de mare talent. Educat mai întâi la Academia Domnească din Iaşi, student al Academiei patriarhale de la Constantinopol, Dimitrie Cantemir va fi toată viaţa un creştin ortodox de profunzime. Dascălul său din tinereţe, călugărul Ieremia Cacavelas Cretanul, elogiază prima carte tipărită la Iaşi în 1698, „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul“, o lucrare în care reflexia teologică întâlneşte limbajul culturii europene a timpului. Cartea este deschizătoare de drum şi arată că Dimitrie Cantemir a fost deodată un fiu al Bisericii dreptmăritoare şi un savant care îşi întinde sfera preocupărilor sale către domeniile cunoaşterii raţionale din vremea sa. Dimitrie Cantemir s-a format în lumina credinţei şi a rămas mereu un umanist ortodox. Către sfârşitul vieţii se va apleca din ce în ce mai mult către teologie. Una dintre ultimele sale scrieri, „Locuri obscure în Catehism“ („Loca obscura in Catehisi“ - 1722) este dedicată chiar lămuririi unor probleme controversate privind dreapta credinţă, în raport cu influenţele protestante din teologia rusă a vremii.
Principe spiritual al tuturor românilor
Convins de nobleţea neamului peste care domneşte, Cantemir priveşte cu luciditate, dincolo de calităţi sau slăbiciuni, către întreaga seminţie românească. „Istoria ieroglifică“ (1705) este doar o fabulă a mentalităţilor şi a rivalităţilor din Ţările Române, însă alte scrieri arată câtă iubire are domnul cărturar pentru moştenitorii latinităţii orientale. Dimitrie Cantemir afirmă şi argumentează, cu mult înaintea Şcolii Ardelene, originea latină nobilă a neamului românesc şi faptul că Biserica Ortodoxă este cea care l-a născut, l-a crescut şi îi conferă o identitate şi o vocaţie istorică aparte.
„Descriptio Moldaviae“ ne vorbeşte despre organizarea politică a ţării Moldovei, despre tradiţii şi despre viaţa bisericească, despre scris, despre literatură, însă cartea aceasta trebuie citită alături de „Historia moldovlahica“ şi de „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor“.
Chiar atunci când era la Istambul, în anii tinereţii, sau pribeag primit cu cinste de către ţarul Petru cel Mare al Rusiei, după bătălia de la Stănileşti din 1711, Cantemir a trăit şi a scris pentru patria sa cea mare a românilor de pretutindeni.
Genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident
Ales în 1714, la propunerea lui Leibnitz, membru al Academiei din Berlin, savantul Dimitrie Cantemir aduce cu el mirifica înţelepciune orientală filtrată prin conştiinţa unui european. Cu aceeaşi iscusinţă, el scrie cărţi în latină, este preocupat de logică, metafizică şi cunoaşte filosofia lui van Helmont, vorbeşte curent turceşte, arabă sau persană, cântă la tambură şi compune arii pentru dervişi sau sistematizează ritmurile muzicii otomane. „Istoria Imperiului Otoman“ (1714-1716) şi „Sistema religiei mahomedane“ (1722) sunt opere prin care domnul român şi serenissimul principe al Rusiei oferă Occidentului imaginea cea mai consistentă despre împărăţia turcească, cultura şi religia acesteia.
Vocaţia culturală de punte între Orient şi Occident va fi notată în mod concis de Voltaire în „Histoire de Charles XII“: „Moldova era cârmuită atunci de principele Cantemir care reunea talentele grecilor vechi, ştiinţa literelor şi a armelor“.
Primul nostru cărturar care a cercetat etnografia şi folclorul
Operă monumentală, „Descriptio Moldaviae“ (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin, cuprinde trei părţi.
Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, elaborând astfel prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului. În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării, făcând referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări. În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul, în această lucrare el enumerând întruchipări mitologice, precum: „Doina“, „Frumoasele“, „Ursitele“, „Sânzienele“, „Zburătorul“ etc.
Menţionăm, de asemenea, şi operele „Compendium universae logices institutionis“ (Prescurtare a sistemului logicii generale), „Monarchiarum physica examinatio“ (Cercetarea naturală a monarhiilor), „Sistema religiae mahomedane“ sau „Cartea ştiinţei muzicii“ (Kitab-i-musiki), scrisă în limba turcă, care este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istambul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină.
Trei trăsături definitorii pentru personalitatea lui Dimitrie Cantemir
Într-un articol publicat în anul 2003 în „Candela Moldovei“, buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, părintele Nicolae Dascălu, actualmente directorul Agenţiei de Ştiri Basilica a Patriarhiei Române, găseşte definitorii pentru personalitatea domnului Dimitrie Cantemir trei trăsături profunde. Dimitrie Cantemir este enciclopedist umanist ortodox, principe de spirit pentru toţi românii şi cărturar european, genial creator de sinteze culturale între Orient şi Occident.
(Narcisa Balaban sursa: www.ziarulumina.ro)
