"Suntem dornici de libertate. Suntem învăţaţi să iubim libertatea încă din primii ani ai vieţii. În desenele animate cu leul Simba, copiii învaţă Hakuna Matata, adică "Trăieşte clipa"; Adolescenţii sunt vrăjiţi prin tot felul de reclame de ispita libertăţii. Deasupra fiecărui tânăr se vede, mare umbra unei statui a Libertăţii.

"La ce ne-ar trebui Biserica? Să ne fie sufocate aspiraţiile, dorinţele, planurile?", se întreabă tinerii. Şi eu răspund: Biserica îţi oferă o şansă, te ajută sa afli acele planuri, să ai acele aspiraţii pe care nu le vei regreta niciodată. "Şi cu Trăieşte clipa cum rămâne?

 

Muzica mi-a dat aripi să mă ridic din singurătate

Mergeam o dată prin parcul Herăstrău, trist şi îngândurat că nimeni nu îmi era aproape în nişte momente de tristeţe. Am văzut la o terasă cum a început o melodie grecească, şi toţi de la mese au început să bată din palme, chiar şi chelnerii mergeau parcă în ritm de dans. Am văzut cum muzica i-a unit pe oameni, cum i-a făcut parcă o singură inimă.

E una dintre cele mai puternice amintiri din viaţa mea. Atunci m-am îndrăgostit pur şi simplu de muzica grecească. Şi nu de muzica sirtaki, ci de ritmurile mai moderne pe care dansează zânele pe plajă când Radio-Vacanţa e binevoitoare. Ştiu că, deşi această muzică îmi place, poate vătăma mintea prin lecţia de viaţă pe care o predă la nivel subconştient: că viaţa e numai plăcere, numai distracţie. Nu are rost să intru în detalii. Voi mai pomeni încă o situaţie în care acest gen de muzică m-a vrăjit: mă aflam în capitala Macedoniei, şi mi se făcuse groaznic de dor de soţie şi de copil (atunci aveam doar un copil). Ceilalţi din grup mergeau să vadă locurile frumoase ale oraşului, iar eu mă plimbam singur şi îngândurat pe străzi. Simţeam că îmi plânge sufletul, chiar dacă ochii mei erau uscaţi. Şi cum mergeam fără să văd pe unde merg, la un moment dat m-am simţit Ulysse trecând printre sirene: de la o terasă se auzea o muzică, care mi-a vrăjit inima. Mi-a alungat amărăciunea, m-a făcut să îmi dau seama că trebuie să fiu fericit că ţin atât de mult la Claudia şi la Codrin, mi-a dat aripi să mă ridic din singurătatea care încercă să îmi năruiască sufletul.

 

Viaţa mea în Hristos nu trebuie să fie o viaţă crispată, făţarnică...

Muzica asta are un efect reconfortant asupra mea. Când, rareori, mergând pe stradă sau prin parc, sau când dau vecinii petrecere, mi se întâmplă să o ascult, îmi aduc aminte de starea de bucurie care m-a cuprins şi în Herăstrău, şi în Macedonia. E chiar o melodie de succes, Elefteria (adică Libertate), pe care atunci când o ascult îmi doresc să fiu liber.

Ce legătură există între libertatea pe care o propun diferite genuri de muzică sau de curente de tineret şi libertatea pe care o propovăduieşte Hristos? Nici una. Şi totuşi de ce îmi place melodia Elefteria? Auzind-o, mă gândesc de fiecare dată că viaţa mea în Hristos nu trebuie să fie o viaţă crispată, o viaţă făţarnică, o viaţă forţată. Hristos ne cheamă să fim noi înşine. Ne cheamă să ne luptăm cu păcatele, cu minciuna, cu răutatea. Ne cheamă să ne luptăm chiar şi cu modul de viaţă propovăduit de Elefteria. Numai că, fiind o mulţime de creştini crispaţi, de creştini care nu poartă crucea cu fruntea sus, ci cu o falsă pocăinţă, această muzică îmi aduce mereu aminte că legătura mea cu fraţii în Hristos trebuie să fie mai puternică decât a oamenilor pe care i-am văzut aplaudând la terasa din parc. Că trebuie să fie mai puternică decât a arabilor care ascultă Salam Aleicum, şi cărora pofta femeilor le zvâcneşte în sânge. Decât a tinerilor care se agită la fiecare concert rock sau house.

(Extras din cartea "Tinerii şi sexualitatea", de Danion Vasile)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Libertatea pe care ţi-o dă muzică. Libertatea propovăduită de Hristos (I).

Comentarii