Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Dacă sinuciderea constituie în viziunea multor autori, clerici şi mireni – cel mai mare păcat, pentru că este săvârşit împotriva Duhului Sfânt şi sinucigaşul nu mai poate obţine iertarea şi mântuirea, pentru că nu mai are timp de pocăinţă şi de îndreptare, avortul sau asasinatul asupra pruncului zămislit, cât ar fi de mic, dar nenăscut reprezintă unul dintre cele mai grele păcate, pentru că atentează la viaţa unui om lipsit de apărare şi distruge un suflet pe care L-a pus Dumnezeu.
În contextul globalizării, care luptă astăzi pe toate căile împotriva valorilor creştine, naţionale, tradiţionale şi culturale, avorturile se încadrează în atentatul împotriva familiei. Cum bine s-a spus în anumite materiale ce sunt postate pe internet, avortul este ,,rana de moarte a iubirii’’ (potrivit pr. Ilie Moldovan). Care iubire este vizată? Este atinsă în special relaţia sau iubirea dintre soţi. Aşa cum practicarea perversiunilor sexuale conduc în mod cert la suprimarea respectului şi sentimentului curat al iubirii, la acelaşi deznodământ se ajunge şi prin săvârşirea conştientă a crimei asupra pruncului nenăscut.
Liberalizarea avortului, o greşeală?
Observăm poate în zilele noastre cum apare implicit această lozincă şi mesaj: ,,să trăieşti puţin, dar bine”. Căutarea plăcerii şi traiului comod şi fără griji este cultivată astăzi printr-o mare parte a mass-mediei (televiziuni comerciale, radio, internet, literatură, teatru ş.a.m.d.).
De la această lozincă derivă apoi şi principiul nesănătos: ,,Iubeşte şi fă ce vrei!”. Întâlnim tot mai des tineri cărora, dacă li se face cea mai mică observaţie sau li se dau sfaturi, îţi răspund cu promptitudine: ,,fac ce vreau cu viaţa mea!”.
Revenind la avort, ,,fac ce vreau cu viaţa mea” s-ar traduce prin ,,fac ce vreau cu trupul meu!”. Aşa gândeşte ,,mama” care şi-a pus în gând ,,să-şi trăiască viaţa liber” şi să nu mai aibă griji. Astfel gândeşte cineva care nu are în mintea sa conştiinţa săvârşirii unui păcat înfiorător. A-ţi ucide propriul copil, indiferent de vârsta lui este în opinia noastră mai mult decât un păcat strigător la cer.
A vorbi astăzi despre avorturi consider că este un lucru binevenit şi o mare necesitate. Ca români, ar trebui cred să ne amintim că prima lege adoptată la noi după aşa-zisa revoluţie din decembrie 1989 (o revoluţie dirijată şi confiscată de ,,comuniştii cu faţă umană” din eşaloanele inferioare), a fost tocmai liberalizarea avorturilor! Urmările dramatice pentru România, numai din acest punct de vedere, le resimţim până astăzi.
Pe plan internaţional există convenţii şi tratate care privesc drepturile omului şi chiar dreptul copilului dar nu există legi internaţionale care să interzică avorturile şi să ocrotească dreptul copilului nenăscut la viaţă.
Avortul, ucidere de om?
Părinte Ilie Cleopa, vieţuitor în mănăstirea Sihăstria, ne spune: „Toate păcatele sunt păcate, dar pruncuciderea (adică avortul) este mai mare decât toate. O femeie care a făcut un singur avort, este oprită de la Sfânta împărtăşanie 20 de ani. Este ucidere de om.” Astăzi, canoanele părinţilor duhovnici sunt mai blânde, poate şi datorită ispitelor mai mari din vremurile noastre, dar căinţa pentru păcatul săvârşit trebuie să fie adevărată şi fapta să fie răscumpărată prin multe fapte bune.
Sunt realmente revoltat citind de pildă, că în Marea Britanie şi în alte ţări, multe mii de embrioni umani sunt utilizaţi în laboratoarele de experimentare! Nici nu suntem şi nici nu putem fi de acord cu fertilizarea in vitro, cu copiii concepuţi în eprubetă, în cazul persoanelor care nu pot avea copii. Există posibilitatea adopţiei, există copii orfani… Sau, cum să nu te indignezi când afli că, ,,embrioni’’ umani, aflaţi în surplus, au fost utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice! Închipuiţi-vă şi dumneavoastră până unde au mers lucrurile!
Interesantă este şi mărturia preotului Vasile Mihoc, tată a 13 copii, din care redăm selectiv câteva scurte pasaje:
,,…V-aţi pus întrebarea vreodată ce înseamnă viitorul neamului pentru noi? Vedeţi dincolo de ziua de mâine? Ce viitor putem prevedea cu o ţară secătuită de copii? Noi suntem o ţară de pensionari. Pentru că în România pensionarii sunt vreo 6,5 milioane, iar încadraţii activi sunt sub 4 milioane. E ceva ce nu s-a mai auzit. Şcolile s-au golit. Dacă mergeţi acum în sate în care şcolile s-au creat cu foarte mare greutate, au dispărut pur şi simplu din lipsă de copii… Este un adevăr foarte simplu şi esenţial, fundamental: copiii nu mai sunt binecuvântare, ci sunt blestem… De multe ori când vezi bătrâni cu totul neajutoraţi, ajunşi de plâns, şi te uiţi mai de aproape la ei, îţi dai seama că îşi merită soarta. Ei şi-au făcut-o, cu voia lor.
Ei n-au vrut copii. Şi acum au ajuns de aruncătura tuturor. Dar ne-o spune firea însăşi, dacă suntem atenţi la ceea ce înseamnă omul şi la ceea ce înseamnă familia, ne dăm seama că ei sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. Ce lucru mare e un copil!… Ştiţi că România este o ţară scăldată în sângele pruncilor nevinovaţi (al căror număr nu-l putem şti noi – n.a.). Şi de aceea, la toate devierile vieţii noastre răzbate prezenţa acestui blestem. Şi chiar dacă vom intra în comunitatea europeană (ceea ce s-a întâmplat între timp – n.a.), chiar dacă vom începe să avem bani şi maşini frumoase, chiar dacă vom începe să avem şosele şi autostrăzi, ca-n occident, blestemul tot va stărui asupra noastră, atâta vreme cât nu ne vom întoarce, cât nu ne vom da seama de marele păcat în care ne aflăm”.
