Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Astăzi, 24 iunie, în preajma solstiţiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută în Bucovina sub denumirea de Sânziene.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Sânzienele, zâne bune
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui, zeul suprem datator de lumină, căldură şi hrană. Megaliţii din Munţii Călimani, pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens, Munţii Călimani fiind locul unde se desfăşurau unele sărbători de vară din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.
Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", pot stârni din senin şi vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
În ajunul său în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodărie.
Superstiţii
În dimineaţa de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa rămânea pe casa sau, dimpotrivă ca va muri repede, atunci când coroniţa, aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub perna, în noaptea care premergea sărbătoarea, în credinţa că, în acest fel îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava
Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată a fi şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Pentru a fi sănătoşi şi avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor.
Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.
În Bucovina se consideră că odată cu Sânzienele amuţeşte şi cucul vestind, astfel, că începe sezonul cositului şi al secerişului.
De Sânziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.
Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătoreşte cu mare fast Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi, oraşul Suceava devine un fel de al doilea Ierusalim. Acum, ca şi altă dată, în această zi se adună mii de pelerini din judeţele limitrofe, dar şi din Maramureş, Ardeal, Basarabia şi Polonia, pentru a participa la slujba religioasă oficiată la Biserica "Sfântul Gheorghe" şi pentru a participa la ceremonia scoaterii moaştelor Sfântului Ioan.
(sursa: www.crestinortodox.ro)
