E o mare problemă în ziua de astăzi depăşirea ruşinii, a jenei, pentru că pe zeci de căi media se cultivă egoismul şi slava deşartă. De aceea sunt încă mulţi cei care socotesc că-i nedemn pentru ei să facă acest act de umilire în faţa unui preot, chiar de ştiu că Hristos e Cel ce primeşte Mărturisirea şi că El a instituit această Taină astfel. Problema aceasta au rezolvat-o aparent romano-catolicii prin aşa-numita spovedanie auriculară, la confesional.

În mare parte, elevii mei găseau salvatoare această inovaţie, "pentru că aşa ar putea spune chiar tot"...

Însă nu au fost greu de convins că această practică nimiceşte pocăinţa din inimă, părerea de rău pentru păcatele săvârşite şi ajută mult la repetarea lor. De obicei jena, ruşinea, apar în legătură cu păcatele ce ţin de sexualitate, dar nu numai. Chiar dacă există părere de rău, par a fi greu de mărturisit pentru unii, spre exemplu: masturbarea, perversiunile sexuale, vizionarea filmelor pornografice, cyber-sexul de pe chat-urile Internetului etc. Dacă tot au ajuns la doctor, se cuvine a lua vindecare. Ruşine ar trebui să avem la săvârşirea păcatului, nu la mărturisirea lui. Oricum, ruşinea e semn al regretului, ar fi mai grav să nu existe ruşine. Sunt convins că sunt mulţi cei ce toarnă cu seninătate fapte grave fără să le bată inima mai tare în piept.

Unii Părinţi însă recomandă să se depăşească ruşinea pentru ca Mărturisirea să aducă mult folos.

N-aş vedea aici o contradicţie ci o vedere din alt unghi a problemei. În rugăciunile de dinaintea mărturisirii, preotul spune: "Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă. Deci nu te ruşina, nici nu te teme, nici nu ascunde de mine nimic din cele ce-ai făcut, ci toate mi le spune fără să te îndoieşti şi fără sfială, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos".

Care va să zică, Hristos-Mântuitorul ne ascultă şi ne iartă! Să nu ne ascundem, căci ne iubeşte; oare nu de asta S-a jertfit pentru noi? El nu vrea moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă la El cu pocăinţă. Nu există păcat care să întreacă iubirea de oameni a lui Dumnezeu!

 

Îndrăzniţi! Secretul Spovedaniei nu se divulgă

Trebuie ştiut de către credincioşi că cele spuse la Spovedanie le ştie doar Hristos şi preotul. Duhovnicul nu are voie să divulge cele ce a auzit. Nu există motiv justificat pentru divulgarea conţinutului Spovedaniei, indiferent cât de grav sau în ce fel a fost păcatul mărturisit. Preotul care ar divulga cele auzite ar fi caterisit. E cunoscut cazul unui preot din Occidentul catolic care, în urmă cu vreo două secole, a fost condamnat la moarte pentru o crimă pe care nu o săvârşise; mai mult chiar, ştia cine este făptaşul, pentru că acesta i se confesase. A preferat deci să moară decât să divulge mărturisirea care l-ar fi salvat.

Părintele Dumitru Stăniloae precizează că "preotul nu va râde vreodată de slăbiciunile lui (ale credinciosului n.n.), nu le va divulga şi nici nu-şi va manifesta surprinderea ascultând cele mai grele abateri ale lui".

 

Nu aşteptaţi doar întrebările duhovnicului

Spovedania se mai numeşte printre altele şi "mărturisire". Deci, se cuvine a mărturisi, a spune noi, nu a aştepta întrebările duhovnicului, care nu pot cuprinde întreaga listă a păcatelor noastre. Unii duhovnici recomandă ca penitentul (credinciosul) să-şi întocmească o listă cu păcatele săvârşite; alţii, dimpotrivă, spun că păcatele mari, grave nu le poţi uita oricum. Personal, consider că trecerea lor pe o foaie, în linişte, după un lung examen de conştiinţă, e chiar foarte potrivită. E nevoie de cercetarea unor cărţi cu tematică spirituala, pentru a înţelege bine ce anume trebuie mărturisit (sunt păcate care scapă multora din necunoaştere, nefiind grosiere, palpabile). Preotul duhovnic, din obişnuinţă, pune întrebări. Aşa s-a împământenit. Oare ce ar fi trebuit să facă preotul duhovnic dacă adeseori credinciosul, din neştiinţă sau obişnuinţă, aşteaptă să fie întrebat? Să vină în întâmpinarea lui cu întrebări! Dar duhovnicul nu e un clarvăzător; credinciosul dacă s-a cercetat pe sine ştie prea bine ce păcate, ce patimi are. Eu însumi am văzut un tânăr elev ieşind de la scaunul Spovedaniei şi spunând fericit unui prieten că a scăpat: părintele nu l-a întrebat nimic în legătură cu o patimă pe care o avea. Consider că acesta mai mult s-a păgubit, nesocotind Taina.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pentru o spovedanie folositoare (II).

Comentarii