Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Preotul, în scaunul spovedaniei, împlineşte trei lucrări:
1. PĂRINTE
2. DOCTOR
3. JUDECĂTOR
Poartă în el Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt ne iartă păcatele.
Dacă am vedea slava Harului Dumnezeiesc în care slujeşte preotul, atunci la această vedere am cădea la pământ, şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă când îşi săvârşeşte slujirea sa, ar deveni un mare nevoitor (ascet) ca să nu întristeze cu nimic Harul Duhului Sfânt care viază în el.
Preotul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi asemenea unor îngeri vede cu mintea pe Dumnezeu. Are destulă putere să desfacă mintea noastră de cele pământeşti şi să o statornicească în Domnul.
Cine-l întristează pe preot, îl întristează pe Duhul Sfânt care viază în el.
Un preot bun poate transforma duhovniceşte şi poate mântui mii şi mii de suflete. Dar şi credincioşii iubitori de Hristos, prin rugăciunile lor, pot schimba viaţa şi sufletul preotului mai puţin bun.
Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni.
Toate slujbele săvârşite de preoţi hirotoniţi canonic de Biserică sunt primite la Dumnezeu, indiferent de viaţa lor personală, căci nu ei, ci harul Duhului Sfânt primit la hirotonie lucrează prin ei şi săvârşeşte toate. Preotul este numai un slujitor, un colaborator al Harului, un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. El numai cât rosteşte cu cuvântul şi Duhul Sfânt care lucrează prin episcopi şi preoţi toate le săvârşeşte.
Ştiind că zilele vieţii noastre sunt tot mai puţine, că părinţii duhovniceşti iscusiţi sunt tot mai rari, iar setea de cuvânt de folos este tot mai mare, să cerem de la Dumnezeu, prin rugăciune şi lacrimi, păstori cu râvna fierbinte către Dumnezeu.
Are Dumnezeu încă destui aleşi necunoscuţi, care pot să călăuzească sufletele pe calea mântuirii.
Calităţile unui duhovnic bun sunt acestea:
- să fie mai întâi om de rugăciune;
- să iubească biserica şi pe toţi oamenii;
- să fie smerit şi blând cu cei smeriţi care se căiesc de păcatele lor şi aspru cu cei leneşi, care nu merg la biserică şi nu părăsesc păcatele;
- să nu fie iubitor de bani şi de lucruri pământeşti, nici să fie iubitor de laudă şi cinste;
- iar cununa tuturor, să fie gata la nevoie a-şi pune viaţa şi sufletul pentru Biserica lui Hristos şi pentru fiii săi sufleteşti.
Creştinul îşi poate schimba duhovnicul în următoarele situaţii:
- daca duhovnicul său a decedat;
- dacă nu este mulţumit cu duhovnicul sau pentru că nu-l spovedeşte cu răbdare, după canoane:
- dacă este rudă cu preotul din sat;
- dacă spovedeşte în comun;
- dacă preotul este prea tânăr şi nu are timp să asculte spovedania fiecăruia;
- dacă s-a smintit de el.
Însă nimeni nu-şi poate schimba duhovnicul, fără voia celui dintâi, dacă este în viaţă. Cel mai bine şi canonic este ca fiecare creştin să se spovedească la preotul parohiei respective rânduit de Dumnezeu, căci toţi preoţii au acelaşi har.
Nimeni nu poate vorbi de rău pe slujitorul şi robul Domnului - preotul. El spre această slujbă e sfinţit. Şi când o săvârşeşte, chiar păcate de ar fi făcut cumva, el e curat şi luminat ca şi îngerul.
“De va avea şi învăţătură şi aşezare nedreaptă, să nu-l ascultaţi pe el. Iar, de va învăţa drept, apoi la viaţa lui să nu vă uitaţi, ci cuvintele lui să le ascultaţi... Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osândi”. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Vindecarea şi, în final, mântuirea stă în deasa sfătuire şi, unde nu este deasă sfătuirea, cad sufletele ca frunzele.
În concluzie, rolul capital al duhovnicului este de a fi călăuză şi îndreptător al credinciosului, ajutându-l să se desprindă din amorţeala păcatului şi a morţii şi să afle Raiul prin pocăinţă, smerenie şi iubirea de vrăjmaşi.
