Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Puţini sunt românii cărora numele Noica să nu le stârnească interesul. Un interes cultivat- pentru orice intelectual dă bine măcar să fi citit ceva de Noica, Constantin. Un interes real, poate - pentru ceea ce poate realiza o minte luminată, un om încercat de multe. Deci Constantin Noica. Unii dintre noi aşa am ajuns să citim cărţile părintelui Rafail Noica, uitându-ne la nume. Şi când începi să citeşti, neavizat fiind, aştepţi cu naivitate să fie o lectură solicitantă, să te stoarcă de toate resursele dacă nu eşti un om format să citeşti şi să asimilezi filosofie. Te aştepţi să fie un tur de forţă cu care ai să te lauzi voalat multă vreme. Nici nu ştii prea bine cine-o fi Rafail Noica, care sunt firele care-l leagă de Constantin Noica, dar numele în sine are o aură care o răsfrânge asupra lui.
Te regăseşti în spusele lui.
Şi după primele pagini citite, în continuare nu ştii cine e Rafail Noica dar categoric cu tot sufletul şi mintea te îndrăgosteşti de el. Nu-ţi vine să crezi, ceea ce aşteptai n-are nici o legătură cu ceea ce este de fapt. Încet, încet te desprinzi de vechile idei şi te agăţi de părintele Noica, te recunoşti, te regăseşti în ce spune Sfinţia lui. Dacă erai, declarat sau nu, un aşa zis creştin nepracticant ai toate şansele să înceapă schimbarea. Dacă ai avut fericirea să găseşti căldură şi bucurie în Biserica Ortodoxă, recunoşti în părintele Rafail încă un loc de popas pentru sufletele ostenite. Şi gata. Este aproape o axiomă - nu cunosc pe nimeni care să fi citit Cultura Duhului şi să nu zâmbească cu bucurie şi căldură dacă aduci subiectul în discuţie. Intelectuali adevăraţi şi care îşi continuă cultivarea, intelectuali adevăraţi care sunt prinşi în cercul nostru strâmt, toţi, tineri dezinteresaţi şi risipiţi în altele, multe, toţi, absolut toţi care au deschis Cultura Duhului o au printre cărţile lor de suflet.
Ortodoxia este firea omului...
Este o carte care te poate întoarce. Un Pavel al zilelor noastre, părintele Rafail. Nu singurul, desigur, dar o personalitate încălzită şi luminată de Duhul Sfânt cu o lumină pe care o pot percepe şi cei care nu se recunosc legaţi de Biserica Ortodoxă.
Atât de frumos şi adevărat spune părintele Rafail – „Ortodoxia nu este altceva, în esenţa ei, decât aşa cum l-a gândit Dumnezeu pe om dintru început”. Şi aici toţi cei pe care îi zgârie sintagma ‚religie creştin Ortodoxă’ şi altele ca asta, găsesc împăcare şi constată că nu sunt ei fanatici şi mistici ci aşa este...Ortodoxia nu este religie sau cult ci este aşa cum înţelege părintele Rafail – Felul în care Dumnezeu l-a făcut pe om. Ortodoxia este firea omului... Pentru mine asta e Ortodoxia şi dacă astăzi Ortodoxia este închegată într-o Biserică care, între altele, are un aspect istoric, instituţional, cu canoane, cu feluri de-a fi - toate astea sunt ceea ce numesc eu – o cutie de carton - pe care scrie PTT şi înăuntru sunt comori de nedescris. Dar să mă iertaţi - spune părintele Rafail - să nu se mai audă între noi că Ortodoxia este o instituţie, fie ea şi divino-umană.
„Dacă pe Mine m-au ascultat, şi pe voi vă vor asculta”
Adevărul absolut, solid şi nefisurat. Limpede ca un diamant. Viu ca o inimă care bate - Ortodoxia. Părinţii noştri, Sfinţiţii preoţi, monahii şi monahiile - şi pe lângă ei mulţi alţii care au alte chemări- mame, oameni încercaţi cu dureri mari, din care au ieşit întregi şi înţelepţiţi, toţi- fiecare după putere - au găsit fericirea, au pregustat fericirea deplină în Ortodoxie. În faţa unei icoane, la o Sfântă Liturghie, la o Vecernie.... La racla Sfântului Ioan cel Nou, mucenicul care se roagă, de dincolo, din Biserica biruitoare, pentru noi, neputincioşii. Lângă sfinte moaşte. Lângă duhovnici şi preoţi care fac printre noi muncă de apostoli. Şi care au trasee muceniceşti. Comentaţi şi contestaţi, înconjuraţi de cârteli şi lene, dar... niciodată trataţi cu indiferenţă. Interesant cum niciodată un slujitor al Domnului nu va trece neobservat. Ceva se răscoleşte în noi, în prezenţa lor. Şi ori ne întoarcem spre ei cu dragoste şi devotament, ori ne repezim cu furie, ori îi ignorăm cu ostentaţie, sentimentele care le stârnesc sunt arzătoare. Dacă pe Mine m-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine m-au ascultat, şi pe voi vă vor asculta.
Atât de minunate sunt lucrările Domnului în om!
Şi în lumina Ortodoxiei ca însăşi viaţa, părintele Rafail ne vorbeşte despre post, despre iertare, despre duhovnicie. Despre pocăinţă şi despre om şi vocaţia lui.
Vocaţia omului este chemarea lui Dumnezeu spre îndumnezeire. Să învăţăm să iubim ca Însuşi Domnul, ca să fim cu El, în vecii vecilor, ne spune părintele Rafail. Şi ne povesteşte, aşa ca la nişte copii cum se pot rezolva- fără greş, întotdeauna- nişte probleme care ne macină. Cum o monahie- mai sensibilă- se temea, pur şi simplu de toată lumea. Şi în mod special de o altă maică de acolo, mai autoritară. Se temea la modul că îi era groază. Ştiţi cumva pe cineva care nu a încercat sentimentul ăsta? Să-ţi fie groază de cineva. Că-i profesor, că-s părinţii, că-i vreun şef...că-i vreo cunoştinţă. Ei, femeia asta, în momentul de groază al întâlnirii, a zis în inima ei Doamne spune-i că o iubesc! Şi- coincidenţă! În loc de venin, a auzit ceva frumos. Şi de atunci, coincidenţele acestea i-au presărat viaţa. Şi-a găsit pacea! L-a amestecat pe Domnul în problema ei, a uitat de formalisme şi de toate- din cauza fricii- şi L-a rugat pe Domnul să-i rezolve problema ei, care dacă stătea şi o analiza de una singură o putea califica drept neesenţială, sau cine mai ştie cum.
A uitat să fie civilizată în faţa Domnului, a îndrăznit să strige, asemeni orbului.
Doamne, ştiu că nu se face, Te rog, ajută-mă!
Să învăţăm fraţilor să chemăm pe Dumnezeu în toate împrejurările. Să-i cerem sfatul lui Dumnezeu, să mulţumim lui Dumnezeu când ne-a dat ceva ce I-am cerut, să-L întrebăm pe Dumnezeu ‚ce înseamnă asta?’. Întâi Doamne! să fie în inimile noastre şi după aceea tot restul. Dacă vrei să-l vezi pe duhovnicul tău şi este la o sută de metri de tine, trebuie să faci o sută de metri şi poate altcineva l-a şi înhăţat. Cu Dumnezeu, nimic din toate acestea. Acum poţi să zici Doamne şi ai contactat satelitul Doamne!”
TEODORA DRĂGOI, Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei” a Sfântului Siluan Athonitul
se găseşte la librăria „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Areni)
