Mitropolitul Veniamin Costachi a fost, în două rânduri, locţiitor de domn (caimacam). Potrivit tradiţiei din Ţările Române, mitropoliţii au avut din totdeauna un rol foarte important în conducerea ţării. Mitropolitul era preşedinte al Divanului, de multe ori duhovnic al domnului, fiind numit „obrazul care poartă fruntea neamului“. Despre importanţa mitropolitului în conducerea ţării, Mihail Kogălniceanu spune: „Pe atunci, mai ales în epoca fanarioţilor, numai mitropoliţii singuri aveau curagiu, putinţa şi driptu de a vorbi în numele Moldovei. Pe dânsul boierimea îl asculta ca pe capul ţării. Domnul fiind străin, către dânsul sultanul adresa firmanele sale atingătoare de neamul Moldovei; în toate ocupaţiile oştirilor străine, la Mitropolie se îndreptau generalii ce le comanda; acolo se adunau boierii; acolo în timpuri grele se adunau gloatele. Mitropolia era dar centrul nu numai a trebilor bisericeşti, dar şi a trebilor statului“.
Mitropolitul Veniamin a deţinut funcţia de caimacam pentru prima oară începând cu anul 1807, dar nu se ştie cât timp a deţinut această demnitate. Mitropolitul, ca preşedinte al Divanului ţării, a împlinit această misiune la fel de bine ca şi pe celelalte, deşi aceasta avea un caracter aparte. Succesul său se datorează, pe de o parte, faptului că fiind fiu de boier le cunoştea bine mentalităţile, ştiind cum să poarte cu ei discuţii înalte în care boierii se considerau neîntrecuţi şi totodată ştiind „să-i potolească cu înţelepciunea sa părintească, atunci când spiritele se aprindeau“, iar, pe de altă parte, „faptul că majoritatea celor care făceau parte din Divanul Moldovei erau rude mai apropiate ori mai îndepărtate cu el. Şi atunci, pe baza acestei puternice legături de sânge boieresc, autoritatea şi prestigiul mitropolitului Veniamin era hotărâtoare în tot ceea ce el mai întâi era luminat să facă”. Cea de-a doua perioadă în care mitropolitul a deţinut funcţia de caimacam, a fost în perioada mişcării eteriste, când domnitorul ţării Mihail Şuţu a fugit din ţară cu unii dintre boieri. \
(pr. Cezar ŢĂBÂRNĂ)