Să nu uităm că Dumnezeu este bun şi îndurător. Una este când ţi-ai întinat privirea cu scene imorale, nuduri şi blestemăţii o dată, alta este când faci din accesarea unor site-uri nesănătoase patimă. Vei răspunde pentru aţâţarea de unul singur a poftelor dintre cele mai josnice şi vei fi făcut de ocară şi de ruşine de multe dintre animalele care nu au aceste instincte grosolane. Chiar şi seminudul, pe care îl afişează unele femei în discuţii pe chat, arătându-se în faţa unei minuscule camere de vederi cu părţi intime, la vedere, poate fi considerat pornografie. Tot ceea ce serveşte desfrânării este păcat. Păcatul repetat este întărâtarea mâniei lui Dumnezeu, care este bun, dar este şi drept.

 

Gândurile necurate

Răsfoirea revistelor erotice, privitul pe furiş în camere video care spionează pe la toalete, folosirea unor obiecte care sugerează sau amintesc de împreunare, apropoul sexual, propunerile indecente nu sunt fapte care să poată fi trecute cu vederea de Dumnezeu. Mai ales pe Internet se face un amestec sodomo-gomorist de relaţii dubioase, adulterine sau incestuoase, fără precedent.

Rare sunt cazurile în care pe Internet iau legătura rudele separate de o mare distanţă sau în care soţii îşi arată dragostea atunci când sunt departe unul de celălalt. În rest, multe dintre relaţii sunt unele „vinovate”.

Nu cu multă vreme în urmă a făcut vâlvă cazul unei adolescente din America în vârstă de 13 ani care a plecat de la părinţi, fără să le dea de veste, ca să se mărite cu „iubitul ei” de pe Internet, un marinar cu peste douăzeci de ani mai în vârstă.

Unii oameni de-abia rabdă să audă sau să vadă astfel de lucruri, dar Dumnezeu, care este reversul păcatului, ce atitudine să aibă?

Privitul feţei străine cu gânduri necurate, cu aprinderea poftei, sunt pagubă pentru suflet şi la fel cum „un cariu” mic strică o mobilă mare, la fel se vor surpa şi cele din care suntem alcătuiţi noi, oamenii.

 

Sminteala

Sminteala - păcatul la care îi îndemnăm pe alţii - este de asemenea o faptă de ruşine, căci dacă te simţi în cădere, prietene, de ce oare vrei să mai cadă şi alţii? Nu ţi-e ţie destul că Îl mânii pe Dumnezeu, vrei să te faci în toate călcător de cele sfinte?! Mântuitorul ne-a dat o pildă nemaipomenită, spunându-ne că cine îl va sminti pe cel mai mic, acel lucru îi va fi spre piere. Cine să fie cel mai mic? Cel scund? Sluga? Cel mai mic este cel pe care tu îl consideri mai păcătos ca tine şi ţi se pare că dacă l-ai sfătuit să facă păcat nu ai făcut nimic rău, căci tot este păcătos. Lumea, când vede un om rănit, degrabă se porneşte şi se strânge să-i dea ajutor; îl pansează, îl duc la spital. Nu se strânge ca să-l omoare. Păcatul pe care cineva l-a făcut cu sfătuire este jumătate al celui care a dat sfatul.

 

Mustrarea

Răpirea sufletelor care intră în alcătuirea Bisericii Ortodoxe este un păcat greu. Şi aceasta se face prin îndemnarea aproapelui la păcat, la orgii, la ospeţe deşănţate, la jocuri de noroc, la curvie, la purtarea unor haine indecente, la furt şi la alte blestemăţii atât de la îndemână pe Internet.

E datoria ta de creştin ca atunci când cineva stă pe lângă tine şi vorbeşte pe cineva de rău sau

ţi-a cerut părerea, într-o corespondenţă prin e-mail, despre cineva care poate fi uşor bârfit să mustri, nu să taci, nici să aprobi, nici nimic! Ori lauzi persoana care intră în vizorul clevetitorului, ori mustri cu blândeţe acolo unde vezi că stă să înflorească păcatul.

(Cristian Şerban, INTERNETUL - Tinerii în faţa provocării)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Păcatul (II).

Comentarii