A vorbi despre păcat unui necredincios este ca şi cum i-ai explica matematici superioare unuia care nu cunoaşte nici cifrele. Totuşi, acest capitol am să-l dedic păcatelor care derivă din folosirea Internetului şi a computerelor, îndrăznind să sper că alţii, conştientizându-le mai bine decât mine, se vor feri de ele cu prevedere şi înţelepciune. În acest demers, pentru că eu sunt un nepriceput, mă voi folosi de o inventariere a păcatelor întocmită de un prolific scriitor bisericesc, părintele Nicodim Măndiţă.

Cuvintele de hulă, înjurăturile, vorbele prin care asupreşti pe cineva Îl întristează pe Duhul Sfânt. Acesta, care ne-a fost dăruit cu aşa mare bucurie de către Dumnezeu la Sfânta Taină a Botezului, pleacă de la noi. Ori fără pronie dumnezeiască eşti ca un vas care pluteşte în derivă. De-ar fi vasul şi de aur, dacă zace pe fundul oceanului într-un loc în care nu îl poate afla nimeni, nu mai are nici o valoare.

Aşa este şi cu cei care umblă cu vorba rea, cu hula, ponegrirea, bârfa, clevetirea.

Trebuie să recunoaştem că relaţiile pe Internet nu sunt numai lapte şi miere, ba dimpotrivă, unii găsesc un mod de „a se distra” defăimând, batjocorind, vorbind de rău. Clericii sunt persiflaţi, bancurile şi anecdotele sunt la ele acasă.

 

Folosirea timpului

O altă faptă urâtă este de a uita de Dumnezeu, de Cel Care ne-a făcut. Cum putem să numim pe cineva „Tată”, aşa cum facem când zicem rugăciunea domnească, dacă pe Tatăl nostru cel ceresc Îl ignorăm, nu-I arătăm dragostea care I se cuvine şi respectul cu care Îi suntem datori? E chiar trist să constaţi că unii se dedică în totalitate pasiunilor, apucăturilor, relelor, tabieturilor, fărădelegilor şi nici măcar după ce au făcut păcatul nu-şi amintesc de Dumnezeu. Fără îndoială că vom da socoteală şi pentru administrarea păguboasă a timpului nostru. Căci Dumnezeu, care a sădit urechea, toate le aude. El, care a făcut şi ochiul, toate le vede.

Privitul la obscenităţi, chiar fără a păcătui mai apoi cu trupul, este de asemenea un păcat foarte mare. Priveliştile păcătoase, materialele pornografice, bancurile, jocurile de distracţie îl răpun pe om, oricât s-ar crede de tare în virtute. Cum să faci din trupul tău templu al Duhului Sfânt dacă nu ai fundament, dacă materialul de construcţie sunt pozele nud, dacă rugăciunea ta este râsul nebunesc, dacă în loc să ajuţi un sărac, un năpăstuit, îţi dai banii şi-ţi vinzi sufletul la jocuri?

 

Semizei? 

Mulţi au o aşa temeritate pe Internet, de te şi miri. Obţin cu rapiditate cele ce-şi doresc, ştiu să vorbească în limbajul cifrat al internauţilor, negociază, tratează, schimbă, corup, persiflează, descarcă, informează, dezinformează, captează. Aceştia nu sunt decât nişte „prinţi ai întunericului”. Cei ce caută să placă mult oamenilor, fără să le pese dacă sunt plăcuţi lui Dumnezeu, vor da până la urmă seamă de faptele bune pe care ar fi putut să le facă, dar nu le-au făcut, din trufie, semeţie, mândrie efemeră.

După păcatul făcut cu pofta şi întinarea ochilor, dacă urmează păcatele trupeşti, atunci te faci precum slujitorii la idoli. Ai curvit, ai preacurvit, te-ai mâniat, ai asuprit, ai râs fără socoteală, ai batjocorit, ai făcut petreceri deşănţate, ospeţe, beţii îngrozitoare, ai înjurat, ai fumat şi ai cântat melodii curveşti, atunci I-ai întors spatele lui Dumnezeu! Iar acela care îndrăzneşte să-I întoarcă spatele este închinător la idoli.

„Aşa sunt vremurile”, îşi găsesc scuze mulţi. Oamenii se închină astăzi vinului, trupurilor frumoase şi arătoase, cuvintelor obscene, ţigării, calculatorului şi multor altor „semizei” care au băgat atâţia oameni în iad.

 

Păcatul

Internetul este de asemenea o Mecca – un loc de pelerinaj idolatru – a celor ce vor să-şi vadă ursita. Aici se consultă horoscoape, astrograme, prognoze şi ghicitori. Înveţi aproape totul despre magia albă, magia neagră, descântec, blestem, farmece şi multe alte lucruri care înnegresc sufletul. De prisos să spun că alunecarea spre vrăji, ghicit, farmece şi alte blestemăţii este păcat, căci se vede cu ochiul liber cât prăpăd fac blestemele şi vrăjile, chiar în zilele pe care le traversăm, ca un ecou la cele ce s-au întâmplat cu mii de ani în urmă şi s-au consemnat de autorii insuflaţi de Duhul Sfânt ai Vechiului Testament. Ghicitorii, vrăjitorii şi închinătorii la idoli au sfârşit prost încă din viaţa pământească, cum a fost, de exemplu, la trecerea prin cuţit a proorocilor idolatri în vremea Sfântului Ilie. De aceea, nu e greu să conchizi că pedeapsa lor va continua şi în veşnicie. Când te închini la fiii gheenei, fermecători, oracole, vrăjitori, eşti asemenea lor şi nu vei şti niciodată când te va ajunge mânia cu dreptate a lui Dumnezeu!

Păcatul este şi mai rău cu cât angrenează mai multe persoane. Mulţi profită de naivitatea, lipsa de experienţă sau maturitate a altora, şi îi împing la păcate. Amăgirea aproapelui, farsa, coruperea, racolarea, punerea ca martor strâmb sunt doar câteva forme diabolice în a-i antrena şi pe alţii în acest dans prin mocirle care este navigatul pe Internet.

 

Victimele Internetului

Copiii sunt victime sigure ale Internetului pentru că prin acesta găsesc un loc în care fantezia lor debordantă poate să prindă aripi şi contur. Copilul care depăşeşte însă măsura intră pe site-uri ce nu îi sunt permise, fură, stă ore nenumărate în faţa ecranului calculatorului, nu are limite de bun simţ, va deveni necinstitor de părinţi. Neascultarea constituie un păcat grosolan.

La fel cum în boală, necazuri sau în alte tulburări şi necazuri trebuie să fii alături de părinţii tăi, tot aşa trebuie ca în orice moment al vieţii să te faci cinstitor al celor ce ţi-au dat viaţă. Cine alege răzvrătirea Îl provoacă la război pe Dumnezeu, aşa că mai înţeleaptă este ascultarea.

Înşelăciunea pe Internet - prin speculaţii, răpire de averi, furt de parole şi bani - constituie o metodă de a ne necinsti fratele şi a ne arăta neiubitori şi nemiloşi. Dacă grăirea de rău a fratelui este considerată ucidere, cum oare să fie considerată răpirea averii celui de lângă tine?

 

Bani necinstiţi

Banii pe care i-ai câştigat on-line la jocuri de noroc gen Casino sau la mai ştiu eu ce întreceri păcătoase sunt bani câştigaţi cu vicleşug şi vei fi certat că, în loc să nădăjduieşti în pronia dumnezeiască, te-ai încrezut în noroc, sorţ sau întâmplare. Cu banii aceştia, chiar biserici de vei ridica, nu vei fi sigur că ai un loc acolo unde pururea petrec sfinţii - în împărăţia cea veşnică.

De nu ai ascultat de părinţii care te-au învăţat de bine, de nu ai ascultat de glasul conştiinţei care este sădit în fiecare om, de nu ai oprit la timp nelegiuirile care ţi se propun la tot pasul pe Internet, te vei face fiu al neascultării şi vei răspunde pentru schimbarea destinului tău în rău, căci Dumnezeu nu a făcut sfinţi dintre răzvrătiţi, mândri şi neascultători, ci dintre cei smeriţi, umili şi ascultători. Şi răzvrătiţii nu au ajuns la sfinţenie decât după ce s-au pocăit cu zdrobire de inimă. (Cristian Şerban – INTERNETUL - Tinerii în faţa provocării)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Păcatul ( I ).

Comentarii