Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Preotul trebuie să treacă la o pastoraţie individuală. Cum? Ca la neoprotestanţi? Nu ca la ei, ci ca la noi. Există în practica Bisericii Ortodoxe aşa ceva? Da, există. Numai că a devenit o stare de rutină. Cum? Unde este? Preotul ortodox are atâtea posibilităţi de întâlnire cu enoriaşii încât nu trebuie inventate altele. Când şi unde? La Ajunul Crăciunului şi Bobotezei. Cu molitfa posturilor, la o logodnă, la o cununie, la o înmormântare, la un parastas, la o sfinţire de casă, de şcoală, la o sfinţire de fântână, de cişmea, în scaunul mărturisirii, la Sfânta Împărtăşanie, la Sfântul Maslu, la patul bolnavului, la rugăciunea lehuzei şi la alte diferite momente ocazionale, în care se întâlneşte cu credincioşii.
Să nu neglijăm predica şi calitatea ei. Să vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos cu vreme şi fără de vreme, căci Cuvântul Evangheliei lui Hristos este puternic, plin de har şi de adevăr. Să avem grai dumnezeiesc în orice împrejurare.
Pastoraţia individuală
În viaţa activă şi dinamică a preotului, care ştie să realizeze pentru el o viaţă neprihănită, trăită cu evlavie, în rugăciune, ca din prisosul lui să dea şi păstoriţilor lui. Evlavia este un dar al Sfântului Duh şi care nu trebuie să lipsească preotului, ca şi celelalte virtuţi în misiunea sa de păstor. Conştiinţa de preot este aceea de a-şi salva sufletul său şi a credincioşilor încredinţaţi să-i păstorească şi să-i ducă către limanul mântuirii. De aceea osteneala, împreunată cu râvna în misiunea preoţească, este o jertfă ce se alătură jertfei Celui Care a iubit lumea şi s-a luptat pentru salvarea ei până la jertfă şi ne îndeamnă şi pe noi: "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33), iar Sf. Ap. Pavel zice: "Încă nu v-aţi împotrivit până la sânge" (Evrei 12, 14) în slujba Domnului.
Revenim la aspectul practic, de a sluji Domnului cu frică şi să ne bucurăm înaintea Lui cu cutremur, căci sluga necredincioasă domnului său se pedepseşte. Aşa că la ajunuri când ni se dă posibilitatea să ne întâlnim cu credincioşii, să nu le mai facem într-o zi. Să avem răbdare pentru a explica poporului semnificaţia momentului. Poporul a crescut demografic. Să facem ajunul în 3-4 zile, nu ca acum o sută de ani când satul era compus din 100-200 case. La fel şi cu molitfa posturilor. Atât molitfa posturilor cât şi ajunurile să le facem fără grabă, zăbovind în casa credinciosului şi explicându-i în câteva cuvinte importanţa momentului pentru care a fost cercetat credinciosul. Să se vorbească despre semnificaţia ajunului Crăciunului, Bobotezei, despre semnificaţia postului, când preotul vizitează pe credincioşi la casele lor. Altfel, lipsind acestea, chiar rugăciunea şi cântarea la ajunuri apare ca rutină şi credincioşii rămân respectând numai o formalitate, dar nu se produce în fiinţa lor nici un sentiment de înnoire sufletească. Aceste întâlniri cu credincioşii la ajunuri, posturi şi alte servicii sunt prilej de a cerceta pe credincioşii lor. De a le cunoaşte starea sufletească, armonia familială şi alte situaţii, intervenind la împăciuirea lor, prin îndreptarea viciilor, prin rugăciune, spovedanie, împăcarea lor prin a se ierta unii pe alţii.
Prilej de a sta de vorbă cu copiii. De a fi îndrumaţi să înveţe carte temeinic. Să înveţe să se roage, să cunoască Simbolul de Credinţă, poruncile dumnezeieşti, să participe în Duminici şi Sărbători la Sfânta Liturghie; să înveţe Micul Catehism, să li se vorbească tinerilor despre viitorul lor, de ancorarea lor în credinţă şi să privească cu încredere în viitorul lor. În orice împrejurare să li se dea o speranţă. Să se insiste să-i învăţăm pe creştini să se roage şi să nu mai înjure numele lui Dumnezeu şi cele sfinte, căci unul ca acesta nu poate să primească Sfânta Împărtăşanie. Calitatea misiunii pastorale este în funcţie de calitatea rugăciunii preotului. Atunci când rugăciunea particulară a preotului este făcută cu evlavie şi meditativă, iar predica reflectă Cuvântul lui Hristos, pastoraţia are succes.
Ce urmăreşte preotul prin această pastoraţie individuală?
1. Mai întâi frecvenţa credincioşilor la biserică.
2. Deprinderea credincioşilor de a participa la Sfânta Liturghie.
3. Deprinderea credincioşilor de a se ruga în particular.
4. Deprinderea de a învăţa să citească lectură religioasă: Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, Cartea de rugăciune, Psaltirea, Acatiste etc.
5. Moralizarea poporului: combaterea viciilor, hoţia, certurile, crimele, divorţurile, desfrâul, înjurăturile de cele sfinte, furturile, avariţia, avorturile etc.
6. Dar mai mult decât atât, credinciosului trebuie să i se pună la dispoziţie "Micul Catehism" pentru ca să aibă posibilitatea de a cunoaşte învăţătura dreptei credinţe şi să ştie să se ferească de rătăcirile sectare.
Să ne ferim de împăcarea cu starea de fapt. Să fugim de plafonare şi de ipocrizie. Să gândim profund la Legea Domnului. Să gândim logic, corect, cuminte şi bine intenţionat. Să vestim Cuvântul Evangheliei lui Hristos, care e plin de har şi de adevăr, cu vreme şi fără vreme (II Tim. 4, 2). ASTFEL, DĂRUIND VEI DOBÂNDI.
(Arhim. Mina DOBZEU)
