Aurel BURCIU

Între diverse faţete/consecinţe ale procesului de globalizare, ne vom concentra atenţia asupra contextului competitiv pe care îl induce acest proces; accentuarea competiţiei între indivizi, companii şi ţări va genera, în ultimă instanţă, prosperitate economică şi bunăstare socială, chiar dacă distribuţia acestei bunăstări nu va fi niciodată perfect echitabilă între membrii societăţii Într-adevăr, privatizarea unor sectoare controlate de către stat, extinderea poziţiei/puterii marilor corporaţii, lupta pentru acces la resurse şi pieţe între diverşi „actori” economici etc. au contribuit pe parcursul ultimelor cinci decenii la impunerea unui climat competitiv fără precedent; competiţia, prin însăşi natura ei, a condus la reducerea costurilor de operare şi creşterea economică pentru ţările implicate activ în trendul globalizării. În ceea ce priveşte România, ca membră a UE, multiple întrebări pot fi formulate în încercarea de a predicţiona cea mai potrivită direcţie pentru societatea/economia ce va urma în viitorul imediat: Care sunt perspectivele companiilor româneşti în competiţia directă cu spaţiul comunitar? Dar în competiţia cu entităţi ce cumulează o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul românesc (Exxon, GM, GE, Sears, Honda, AT&T etc.)?Cum pot fi gestionate efectele negative ale globalizării? Care este locul individului/familiei în societatea globală? Care sunt modelele de educaţie ale tinerei generaţii pentru societatea de mâine?

Din punct de vedere doctrinar/filozofic, liberalismul tradiţional s-a impus încă acum trei secole, mai întâi în Europa şi apoi în alte ţări Occidentale, ca o doctrina bazată pe toleranţă şi valori pluraliste, ca o doctrină ce situează în zona ei centrală un anumit idealism, libertatea individului, proprietatea privată şi economia de piaţă. Dacă ar fi să invocăm una dintre cele mai autorizate opinii cu privire la liberalism, anume John Gray, profesor la Oxford şi alte universităţi de prestigiu, optica tuturor gânditorilor liberali clasici situează în centrul preocupărilor libertatea individuală şi proprietatea privată; funcţie de răspunsul formulat la aceste două chestiuni, diverşi teoreticieni au sugerat căi distincte de realizare a prosperităţii economice/sociale. Cel mai adesea, libertăţile tipice de factură liberală, precum libertatea contractuală, libertatea de a-mi alege ocupaţia, libertatea de asociere, libertatea de exprimare se află în centrul oricărui univers economic competitiv menit să genereze prosperitate; libertăţile tipice invocate, spune Gray, nu pot fi concepute distinct şi/sau separat de sistemul proprietăţii private. Aşadar, tipul de proprietate pentru care se optează, respectiv privată sau colectivă, reflectând însăşi întreaga complexitate a raporturilor dintre individ şi grup, va genera în ultimă instanţă un model de gestiune a economiei; însă diverse forţe politice ce aplică modelul de gestiune economică, la un anume moment istoric (mandat), preiau secvenţe non-unitare din viziunea liberală(diverse partide sociale,socialiste,democrate,creştine,republicane preiau în actul de guvernare principii liberale sau neoliberale).

Din punctul de vedere al globalizării şi al prosperităţii economice asociate acestui fenomen, înţelegem că eficienţa unei companii/ţări rămâne dependentă de climatul competitiv în care ea activează; la nivelul competiţiei inter-indivizi, al teoriei avantajului comparativ între companii/ţări, putem localiza, fără teama de a greşi, sursele majore ale prosperităţii economice. Din alt punct de vedere, diverse categorii de interese ce definesc individul modern, ce se constituie în tot atâtea tipuri de motivare implicită ale acestuia, devin factori de explicare a comportamentului economic al cetăţeanului; în măsura în care el este interesat/motivat de exercitarea deplină a dreptului de proprietate individuală, în aceeaşi măsură el va fi motivat să se implice în activităţi antreprenoriale, să îşi asume riscuri şi responsabilităţi. Aşadar, deciziile macroeconomice ce se fundamentează pe o viziune liberală sunt mai eficiente decât alte politici publice, urmare a faptului că, situând în centrul preocupărilor proprietatea individuală, ele motivează în mod implicit individul şi îi induc un anumit comportament economic.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Globalizare şi liberalism (II).

Comentarii