Cătălin MIHULEAC

Povestirea S-au desfiinţat luminează un alt cotlon nedereticat al firii omeneşti: obsesia pentru ranguri înalte. Un barosan ieşit la pensie află că i s-a luat dreptul de a-şi folosi vechiul grad, care-l acoperea de prestanţă. Acest lucru îl îngrozeşte, pentru că, odată cu gradul, îşi vede confiscată întreaga identitate. Iar când află c-au fost desfiinţaţi şi alţii, cum ar fi consilierii de stat care nu mai pot folosi măgulitorul titlu „excelenţă”, desproprietăritul „ridică temător ochii spre cer: nu cumva s-o fi desfiinţat şi soarele?” Să recunoaştem că şi acest obicei e valabil până-n zilele noastre, când inşi intraţi în burdihanul întunecat al anonimatului îşi trec pe cărţile de vizită titluri de valoarea unor cepe degerate, precum „fost deputat” ori „fost ministru”. Ce s-ar face un senator la pensie, dacă n-ar mai avea voie să se recomande cu înaltul său titlu? N-ar deveni şi el eter, alături de fostul său grad? Cunoaşteţi nenorocire mai mare?

Cehov e un detector universal şi atemporal, ce scoate la iveală orice prezenţă a cusururilor omeneşti. Cu toate astea, niciun ton moralizator nu-i de aflat la el. Îşi iubeşte sincer personajele; e pentru ele şi mamă eroină, şi tată erou. Cu dragoste maternă şi paternă, le potriveşte zulufii în păr şi bujorii în obrăjori. Cu dragoste maternă şi paternă, îşi mustră personajele şi le alintă. Când, asemeni oricărui părinte iubitor, îşi plimbă personajele prin marile parcuri ale literaturii, Cehov împinge un landou imens, de dimensiunea unui bloc zgârie-nori.

Chiar şi când hazul autorului e suficient să umple un butoi, el conţine obligatoriu câţiva stropi de-amar, ca în schiţa Viaţa e minunată!, în fapt un decalog adresat celor păscuţi metodic de ghinion. Ca să-i dezrobească de gândurile negre, doctorul Cehov le prescrie un tratament cu şocuri. ”Când îţi intră un ghimpe în deget, bucură-te că n-a fost în ochi... Bucură-te că nu eşti nici trichină, nici porc, nici măgar, nici ursul pe care-l plimbă ţiganii.” Deja pacientul parcă se simte parcurs de primele furnicături de optimism. Categoric, orice rău îşi are mai răul, şi apreciind asta cum se cuvine, viaţa devine „o continuă încântare”.

„Dacă te doare un dinte, jubilează că nu te dor toţi. Când eşti dus la poliţie, ţopăie de bucurie că nu eşti dus la ocnă.” Nimic nu este fără leac, chiar când nevasta te face proprietarul unor superbe coarne. Şi-aici zeii au vegheat să nu ţi se-ntâmple o nenorocire mai mare: „Dacă te-a trădat nevasta, bucură-te că te-a trădat pe tine, şi n-a trădat patria.”

Abia asta consolare!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dacă te-a trădat nevasta, bucură-te că n-a trădat patria! (II).

Comentarii