Aproximativ cinci milioane de români suferă de hipertensiune arterială, 42 la sută dintre ei nu ştiau însă că au această maladie, iar dintre cei care ştiu, doar 61 la sută urmează un tratament, a anunţat, ieri, Eduard Apetrei, preşedintele grupului de lucru HTA al Societăţii de Cardiologie.
"Valoarea normală a tensiunii arteriale (TA) este 140/90 milimetri coloană de mercur (mmHg). Orice modificare a acestor valori, respectiv a celei maxime sau a celei minime, reprezintă un semnal pentru ca respectiva persoană să meargă la medicul de familie şi să verifice TA în repaus şi sus pe braţ, nu jos sau la deget'', a explicat profesorul Apetrei în conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării unei campanii naţionale de conştientizare a pericolului pe care îl reprezintă HTA şi a prevenire a maladiei.
La pacienţii diabetici şi la cei cu factori de risc, scăderea TA la 130/80 mmHg sau mai puţin reduce riscul de boli cardiovasculare, a mai precizat Apetrei.
Numeroşi factori de risc
Factorii de risc pentru hipertensiunea arterială (HTA) sunt multipli, unii putând fi controlaţi, alţii nu. Factorii majori de risc care nu pot fi controlaţi sunt vârsta - peste 40 ani - şi istoricul familial de HTA, a spus Mircea Vintilă, şef de clinică la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală.
"Sunt însă factori de risc care pot fi controlaţi, cum ar fi consumul de sare, obezitatea, fumatul, alcoolul, stresul. Insist pe consumul excesiv de sare din România. Vreau să spun că un consum normal de sare înseamnă 1,5 grame pe zi. Românii consumă zilnic 15 grame, adică de zece ori mai mult. În plus, toate alimentele cumpărate din magazine conţin şi sare, aşa cum conţin E-uri. De aceea, reducerea sării din alimentaţie reprezintă un beneficiu. Oamenii trebuie să înţelegă faptul că HTA este foarte periculoasă'', a mai spus Mircea Vintilă.
Ovidiu Băjenaru, şeful clinicii de neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a spus că HTA favorizează boli cardiace (angină pectorală, infarct miocardic, insuficineţă cardiacă) accident vascular cerebral (AVC), demenţă şi insuficienţă renală.
"În România, AVC reprezintă prima cauză de mortalitate, iar o cincime dintre supravieţuitorii unui accident vascular cerebral dezvoltă în următorii cinci ani demenţă. HTA este cel mai important factor de risc pentru toate tipurile de AVC", a mai spus Băjenaru.
Până la vârsta de 50 de ani, una din cinci persoane au HTA, după 50 de ani, una din trei, iar după 65 ani, două din trei.
Sfaturi.
Românii sunt sfătuiţi să afle care e valoarea ţintă a tensiunii arteriale şi să coopereze cu medicul pentru a o atinge. De asemenea, să-şi măsoare frecvent tensiunea, în special dacă prezintă vreunul dintre factorii de risc, cum sunt vârsta peste 65 de ani, obezitatea, fumatul, stresul sau un stil de viaţă inactiv.
Hipertensiunea este un ucigaş silenţios care afectează un miliard de oameni în toată lumea, potrivit studiilor. Acest număr se aşteaptă să crească la 1,5 miliarde în 2025, determinând ca milioane de oameni să moară prematur sau să sufere consecinţe ireversibile pentru sănătate, incluzând accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă sau boală renală, în principal pentru că pacienţii nu sunt trataţi suficient pentru a ajunge la ţinta tensiunii arteriale.
În ciuda disponibilităţii de medicamente eficiente, 75 la sută din populaţia hipertensivă totală şi chiar 50 la sută din pacienţii trataţi nu ating ţinta recomandată de 140/90 mmHg sau mai puţin.
Refuzul pacienţilor de a lua medicaţia prescrisă este o problemă valabilă pentru toate bolile cronice, doar 50 la sută dintre pacienţi urmând tratamentul medicamentos şi aproximativ 10 la sută respectând modificările stilului de viaţă, în SUA.