Suceava din perioada comunistă, cu străzile şi obiceiurile ei.

Revenind la personalităţile bucovinene, l-am vizitat pe profesorul Ion Negură în locuinţa sa, un apartament pe bulevardul Chimiei din Bucureşti. O locuinţă modestă, plină de cărţi, donate o parte la Suceava iar unele la Rădăuţi. Acad. Dragoş Rusu, născut în Cajvana, locuia pe bulevardul Bălcescu. Are lucrări fundamentale de drept. A predat mulţi ani şi la Sorbona. În Bucureşti trăia profesorul de teologie Petru Rezuş. Nu ne-am văzut direct, dar am corespondat mulţi ani. A scris şi o monografie Mihai Eminescu, criticată vehement în „Paginile bucovinene“ din Suceava de criticul M. I. A fost pentru Petru Rezuş o lovitură cumplită. Nu se aştepta ca bucovinenii lui să-l critice. Adevărul este că reperul de atunci pentru analiza vieţii şi operei lui Eminescu era G. Călinescu. Intelectualii bucovineni din Bucureşti se întâlneau periodic la biserica Sf. Apostoli. Erau foarte bine organizaţi în acei ani, 1975-1990. Din Bucureşti venea vara la Suceava, în concediu, acad. Nichifor Ceapoiu, genetician, un om care a ajutat foarte mult Staţiunea Experimentală Agricolă din Suceava. Nichifor Ceapoiu, originar din Ciocăneşti, conducea Institutul de Plante Tehnice Fundulea, pe care-l vizita periodic Nicolae Ceauşescu, cu un halat alb pe umeri. Despre staţiunea agricolă suceveană voi mai vorbi. În Iaşi, în acei ani, trăia prof. univ. Emilian Ţopa, fost director al Grădinii Botanice din capitala Moldovei, un specialist de mare clasă. Ne-am întâlnit de mai multe ori, împreună cu un om deosebit, filologul Traian Cantemir. Acesta, în tinereţe, fusese secretar de redacţie la „Junimea literară“ din Cernăuţi. A avut de suferit din partea autorităţilor comuniste.Dintre colegii şi prietenii suceveni, trecuţi majoritatea lor prematur hotarul Styxului, mă opresc din nou la Constantin Ştefuriuc, un tânăr perpetuu, un poet născut nu făcut. Nu ştiu ce cuvinte să mai folosesc pentru faptul că nu l-am ajutat în ultimul an de viaţă. Prin 1970 într-o sală a fostei Case de Cultură a oraşului (pe locul actualului magazin „La Strada“) a fost organizată o expoziţie a unui acuarelist de mare vocaţie, un om mărunţel, în vârstă, pe care-l chema Teodor Tatos. Sala aceea era de fapt singura galerie de artă a Sucevei, acolo la uşă l-am întâlnit prima dată pe Vigh Istvan, şi el un grafician talentat. Bătrânul Teodor Tatos avea o istorie biografică deosebită. Era fiul unui boier din jurul Fălticenilor, probabil cu strămoşi de origine greacă, cu o vilă în oraş. Pictorul şi acuarelistul Teodor Tatos a făcut studii strălucite de artă în ţară şi străinătate, dar prin 1950 comuniştii i-au luat casa din Fălticeni şi nu ştiu dacă nu a făcut şi puşcărie până prin 1964. L-am întrebat mai multe în timpul cât stăteam împreună la expoziţia lui, dar şi mai târziu. Nu pomenea nimic despre viaţa lui ci doar despre oraşul Fălticeni. De la alţii am aflat că locuia atunci, în 1970, în pivniţa vilei lui, în rest se instalaseră activişti de partid. Un şofer de la maşina Casei de Cultură din Fălticeni mi-a vorbit cu mult curaj atunci, prin 1971-1972, despre felul cum a fost „tratat“ un fost prefect, Jitaru, şi alţi intelectuali în beciurile unei vile naţionalizate vizavi de Muzeul Ion Irimescu, fostul sediu al prefecturii judeţului Suceava, până la Unirea Bucovinei din 1918.  Românii din regat au ţinut să păstreze numele glorios al Sucevei, după răpirea austriacă, dându-i acest nume judeţului de la frontiera cu Bucovina. O perioadă de timp judeţul Suceava din regat avea simbolic capitala la Baia, localitate celebră mai ales prin victoria lui Ştefan cel Mare asupra lui Matei Corvin, regele Ungariei, dar şi fostă capitală a Moldovei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei (VIII).

Comentarii