Suceava din perioada comunistă, cu străzile şi obiceiurile ei.

Să mă reîntorc totuşi la acea decadă a comunismului liberalizat, între aproximativ 1964-1974. În primul rând, cum spunea Marx, conştiinţa trece prin stomac. Salariile erau mici, dar era o abundenţă de produse alimentare de calitate superioară celor de astăzi. La toate sortimentele. Pâinea era albă, intermediară şi neagră, dar de bună calitate. Toate produsele din carne erau garantate din punct de vedere sanitar, salamurile cu mărci moştenite încă din capitalism erau de asemenea de calitate excepţională. Despre prăjituri am mai vorbit. Conservele, celebrele conserve de peşte erau excelente. Mâncam la Botoşani doar conserve de heringi în ulei importate din Portugalia. Zahăr, făină, griş, unt, brânză, smântână la cutie, toate de cea mai bună calitate. Brânza cu smântâna la cutie se mânca în localuri speciale. Laptele pasteurizat se putea consuma nefiert. Erau şi cafea şi băuturi străine şi ţigări. Se tipăreau marile cărţi ale literaturii universale, se vindeau până şi reviste de „centru-dreapta“ din Franţa, precum „Le Monde“. Televiziunea avea miercurea seara vestita emisiune „Telecinemateca“ unde rulau toate marile filme din lume, pe cicluri: mari regizori, mari actori, mari scenarişti. Se puteau cumpăra verighete din aur, ca şi stilouri chinezeşti cu peniţe din aur, dar şi ceasuri din Elveţia. Muzica uşoară italiană şi franceză erau pe primul plan. Încet-încet au pătruns şi Beatles-ii şi Elvis Presley. S-a început însă cu Sara Montiel, Remo Germani, Aznavour, Dalida. Cele două cinematografe ale Sucevei erau permanent pline. Chiar şi în Burdujeni şi Iţcani era la fel. Când a fost ales Ceauşescu prim-secretar al CC cred că toată lumea s-a bucurat. Chiar vorbeam noi, tinerii, că e inginer de profesie, mă rog, un alt tip de activist. Din păcate, Ceauşescu era sub nivelul intelectual al tuturor membrilor CC al partidului. Mulţi încercau să-i justifice greşelile din exprimare prin faptul că ar fi avur o defecţiune la laringe din închisoare. În fine, era o conducere oarecum colectivă. Totul, deci, părea oarecum acceptabil. Până şi activiştii păreau mai stilaţi, chiar dacă tovarăşul Bobu era dur, şi era bine să fie aşa. Şi totuşi ceva lipsea: libertatea. Nu de exprimare, de asociere etc., care erau consfinţite în constituţie formal, nu aşa ceva voiau unii oameni, ci doar libertatea de plecare din ţară. Între 1965-1970 două grupuri de excursionişti în Turcia au rămas acolo. Erau în general tineri profesori, doctori, ingineri, tehnicieni, chiar şi unii muncitori. Prin Jugoslavia au trecut mulţi români, chiar unii tineri suceveni, ajungând într-un lagăr din Austria, apoi în SUA şi Canada. Lagărul comunist era închis ermetic şi excursiile în ţările capitaliste s-au anulat definitiv. Cele două grupuri de turişti rămase în Turcia au animat mult timp discuţiile din Suceava între oamenii care visau încă un fel de comunism mai special. Mai ales că sovietizarea sau rusificarea a fost înlăturată încet-încet încă din 1962. Mai târziu circula o expresie a „folclorului“ din oraş: PCR = „partidul comunist, rămân“, pe care o spuneau cei ce ajungeau şi rămâneau în Occident. Mai târziu glumeam cu unii colegi: ce s-ar întâmpla dacă Ceauşescu ar rămâne în Occident şi ar cere azil politic? Au trecut mai mulţi ani şi în 1978 a fugit în Occident generalul Pacepa. Ce mai ştire bombă, ale cărei reverberaţii se mai simt şi astăzi. Ceauşescu putea rămâne în Iran în zilele de 16-17-18 decembrie. Dar n-a înţeles gravitatea situaţiei. În fond, un dictator realmente inteligent precum Mussollini a sfârşit la fel. Majoritatea dictatorilor sau tiranilor ajung în final cazuri clinice.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei (V).

Comentarii