Meandrele memoriei mă duc în anul 1956, când am fost făcut utemist, echivalentul utecistului de mai târziu. Sediul utemeului oraşului Suceava era în vila fostului boier armean Ariton Pruncul, vândută ulterior învăţământului, în perioada interbelică, apoi sediu al inspectoratului de învăţământ şi ajunsă prin 1985 restaurantul „Naţional“. Acum clădirea este refăcută la „roşu“ de un capitalist. Boierul Pruncul avea conacul la Şcheia şi acesta a fost apoi mulţi ani sediul primăriei, unde s-au păstrat totuşi unele decoraţiuni interioare cât şi grădina. Conacele boiereşti aveau grădini cu copaci plantaţi de specialişti. La Costâna grădina conacului avea o frumuseţe deosebită. Unele pâlcuri de copaci au rămas, dar despre asta am mai vorbit... Vila din Suceava a boierului Pruncul avea gard de cărămidă atunci, în 1956, cu pază la poartă. Am fost duşi mai mulţi elevi de la şcoala de meserii în acea zi. Nu-mi amintesc dacă am fost întrebaţi ceva, dar reţin numele secretarului UTM al oraşului: Petru Rusşindilar, viitor activist de partid. Carnetul l-am păstrat ani de-a rândul pe la Botoşani şi prin alte părţi, fără ca, evident, să fi mers pe la vreo şedinţă, nici nu se organizau, nici nu eram eu luat în evidenţă, cred. În 1967 vara, când am primit o repartizare din oficiu în învăţământ la Tudora, Botoşani, asta însemnând pentru mine deportare în Siberia. M-am supărat, bineînţeles, eram la internatul actualului liceu „Samuil Isopescu“, şi am rupt în bucăţele şi hârtia venită cu poşta, dar şi carnetul de utecist, asta pentru că l-am găsit prin puţinele mele haine. Eram să rup şi buletinul de identitate, dar m-am oprit şi m-am dus direct la barul cel mai apropiat. Vizavi de utemeul de atunci, în locul blocului unde este Banca Transilvania, era o clădire modernă, cu parter şi etaj. La parter era sediul ARLUS-ului, care însemna Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică. Abrevierea era inedită. Sediul din Bucureşti era pe bulevardul Magheru, colţ cu strada Cosmonauţilor, o clădire splendidă. După 1964 asociaţia a dispărut. În primii ani ai comunismului funcţionarii acestei asociaţii erau la nivelul intelectual al activiştilor de partid. Dar tot atunci, în 1956, lângă sediul ARLUS era casa şi atelierul unui mic capitalist, rămas ca prin minune cu firma lui: „La Tebinca, mecanică fină“. Strada se numea I.C. Frimu şi continua până în Karl Marx. Aşa se numeşte şi acum.

Când prim-secretar al partidului muncitoresc român de atunci la regiunea Suceava era Ene Ţurcanu, pe care l-am mai evocat, mai lucrau, vorba vine, doi secretari de care-mi amintesc: Martologu şi Munteanu. Despre Martologu am auzit că a fost pedepsit pentru fapte imorale, iar tovarăşul Munteanu locuia vizavi de internatul nostru de pe str. Dragoş Vodă nr. 11. Cu el ne-am întâlnit la şcoală, oficial aş zice, a fost primit cu fanfara cântând un marş. El ne-a vorbit despre viaţa şi activitatea tovarăşului Gheorghiu-Dej, care împlinea mi se pare 55 de ani. Ne-a spus că este bolnav de ficat, reţin bine acest amănunt, din cauza puşcăriei. Peste 9 ani avea să moară primul secretar al CC al PMR. În 1960, când l-am văzut la Suceava, cu ţigara Mărăşeşti fără filtru în gură, nu părea bolnav. Au circulat legende în 1965 şi mai târziu că ar fi fost iradiat de sovietici la o şedinţă din Moscova sau Varşovia. Eu unul nu cred aşa ceva. Ca şi George Călinescu, cărturarul de excepţie, Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit de ciroză.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fluxul memoriei (III).

Comentarii