Confesiunile scriitorului Ioan PÎNZAR

Ciubucul comunist începea cu oferirea de cadouri la diverse ocazii, de jos în sus. Nu era deloc diferit de ceea ce se întâmplă astăzi. Ceauşescu primea vagoane de cadouri, produse de artizanat, mobilier, haine, delicatese, băuturi, dar acestea ajungeau la gospodăria de partid care le valorifica. Era un proces capitalist mascat, permis numai gospodăriei de partid dar interzis oricărei alte iniţiative străine de PCR. Activiştii mai mici şi subordonaţi lui Ceauşescu păstrau însă cadourile primite de la directori, primari, secretari de partid. Nu erau cadouri în lei sau valută. Doar whisky şi Kent, când era cazul, dar mai ales plasele pline cu produse alimentare specifice fiecărui judeţ. În învăţământ, cadrele didactice cărau cu traista permanent „darul” pentru toate problemele lor profesionale: grade, definitivat, fixări pe posturi, supliniri etc. Unde le cărau? La şefii de la judeţ. „Traista” este un nume generic. Treptat-treptat, cuvântul de origine turcească „ciubuc“ a fost înlocuit cu „şpagă“, toţi însă evitau adevăratul termen legal: mită. Ceauşescu şi-a amintit prin 1985 de vremurile austere din anii decretului lui Gheorghiu-Dej. Unii hoţi mai mari au fost chiar condamnaţi la moarte, într-o celebră afacere cu vinuri. Şi alţi lucrători din industria alimentară au fost condamnaţi la ani mulţi de puşcărie. Dar  totul venea prea târziu. În cumplita criză a alimentelor, datorită exportului lor masiv pentru plata datoriei externe, furturile de orice fel erau de neoprit. Altfel oamenii ar fi murit de foame, or, preşedintele României le declarase unor ziarişti străini că în România comunistă nimeni nu moare de foame. Ceea ce nu pare a fi o minciună. Cetăţenii societăţii comuniste luptau pentru supravieţuire, prin toate mijloacele, precum exemplarele din orice altă specie animală. Legile vieţii nu respectă nici o propagandă.

Codul eticii şi echităţii socialiste a fost completat sub Ceauşescu şi de o lege specială, excelentă de altfel, care ar fi fost poate bună şi astăzi, când s-a furat enorm: era Legea confiscării bunurilor ilicite, adică a veniturilor care nu puteau fi justificate prin cuantumul salarial şi alte câştiguri legale. În Suceava au fost două cazuri mai cunoscute şi mai spectaculoase: fostul vicepreşedinte al consiliului popular judeţean Moroşanu şi-a construit o vilă prin mijloace subterane, de asemenea şi fostul prim-secretar Ene Ţurcanu. Primului i-a fost confiscată vila, care ulterior a fost modernizată şi a devenit locuinţă a primilor secretari. Ene Ţurcanu, vechi bolşevic, a lucrat mult cu hârtii şi chitanţe şi a reuşit să scape cu vila întreagă. Domnul Moroşanu s-a băgat în noua politică, în FSN, după 1990, a devenit pentru câtva timp primarul judeţului (un post inedit) şi apoi şi-a recuperat vila.

În ţară erau multe cazuri de afaceri ilicite: se auzea mereu pe la noi, de exemplu, de unele vile în judeţul Neamţ sau Harghita...Îmi amintesc şi acum de una din vile, ce aparţinea unui aşa-zis poet care-l cânta cu mândrie revoluţionară pe marele cârmaci al României, adică „geniul Carpaţilor” numit Nicolae Ceauşescu. Ei bine, şi vila lui a fost cu „cântec”. Astăzi,.însă, economia subterană nu mai poate fi ţinută în frîu de nicio lege, pentru că ea este atent susţinută de Parlament, care dacă nu ar avea aceste scopuri nu ar vota asemenea legi aberante şi permisive ce încurajează exact hoţia şi afacerile ilegale.

Am amintit că presa şi propaganda socialistă acţionau cu fermitate pentru respectarea normelor eticii şi echităţii socialiste. Se făceau planuri de muncă, se bifau acţiunile politico-educative care erau fantomatice şi, încet-încet, s-a uitat de codul iniţial. În acei ani, 1985-1990, „epoca de aur” era, de fapt,  la nivelul comunei primitive. Poeţii oficiali cântau în continuare partidul, Ceauşescu era genial, ultragenial, era ultrainteligent, vorba lui Farfuridi. Se pregătea să ajungă bancherul lumii a treia. În acel timp însă viaţa era mai puternică decât balivernele comuniste. Oamenii muncii furau cât puteau, însă aveau şi salarii care le ajungeau să mimeze nivelul de subzistenţă decent. În acei ani, nu se plângea nimeni de salariul mic, ci de lipsa mâncării, a căldurii etc. O radiografie: între 1960-1975, erau produse alimentare din belşug, dar bani mai puţini. Până în 1960 fuseseră şi bani puţini şi unele produse alimentare raţionalizate. Se putea vorbi uneori de o criză a pâinii. În anii 80, însă, produsele alimentare şi energia fuseseră oficial drastic raţionalizate. Oamenii se salvau prin tot ce era posibil  numai neoficial.

(rubrică îngrijită de Angela Furtună)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gospodăria de Partid aduna cotizaţiile şi veniturile din afacerile capitaliste ale PCR (II).

Comentarii