Ah, era să uit un alt tichet de originalitate a jeans-ilor: pătrăţelul de piele din spate dreapta, pictat cu numele mărcii; acea etichetă cusută în rând cu găicile pentru trecerea curelei, ea însăşi având uneori şi rol de gaică. Ştiu un pictor, înşurubat destul de adânc în arta noastră post-revoluţionară, care-a fost un trăitor boiereşte în comunism, când s-a ocupat doar cu decorarea acelor petice aplicate îndărătul blugilor, ca nişte vize ce te paşaportau în plaiurile de vis ale Occidentului. Fără ele, nicio pereche de blugi nu era o pereche de blugi întreagă. Dac-aţi şti ce bătaie - pe nasturi, capse, fermoare şi petice de piele – aveau loc când se dezmembrau blugii vechi şi uzaţi! Haite de hiene vestimentare se aruncau asupra leşului bieţilor nădragi, neţinând cont de nimic, smulgând hălci din trupul lor, cald încă!

 

Fără etichetă, orice strai – nu doar blugii - era supus dubiilor: o fi original, n-o fi original... De aceea, primul pas făcut după achiziţionarea unei haine era lipirea etichetelor pe ea, cât mai numeroase şi mai la vedere posibil. E drept, uneori aceste înscrisuri se băteau cap în cap: o etichetă de pe mâneca tricoului indica de pildă marca „Nike”, pe când alta, amplasată pe acelaşi tricou, dar sub ceafă, o contrazicea, zicând clar şi răspicat: „Puma”... Dar regula „mulţi văd, puţini cunosc” funcţiona şi atunci. Şi dacă suspiciunile insistau, ce era mai simplu decât să anunţi, ca pe un adevăr ştiut doar de iniţiaţi, că firma „Nike” şi-a găsit consolarea la sânul „Pumei”, fiind deja înglobată în acest concern? Nimeni n-avea curajul să te contrazică.

 

Ca să-ţi procuri o cămaşă, o geacă ori un pulover pe care şicul să şadă comod, în toată naturaleţea, trebuia să te orientezi spre fabricile de confecţii care lucrau pentru export. Fiecare mare, ba chiar şi mai mic oraş, se lăuda cu cel puţin o astfel de întreprindere fruntaşă în întrecerea socialistă; iar de nu găseai o sursă de aprovizionare direct din interior, nu-ţi rămânea decât să-i pândeşti magazinul de desfacere.

Piaţa occidentală, pentru care se lucrau fineţurile acelea, era tare-n exigenţă, astfel că hingheri ai stofei şi bumbacului erau tocmiţi, pentru a depista câte o cusătură rebelă, un fermoar ştirb ori vreo obrăznicătură de nasture ieşit din pluton. Norocul nostru!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Să fii chic cu Nicolae Ceauşescu (III).

Comentarii