„…Sicriul a căzut din maşină iar cadavrul din sicriu”…

Gheorghiu-Dej dăduse un decret (534 mi se pare) împotriva huliganismului şi tulburării ordinii publice. Prin anii 1960 era o ordine şi o disciplină prin oraşele noastre ca în ţările nordice civilizate. Huliganii, beţivii violenţi, alţi infractori precum veşnicii noştri hoţi erau luaţi de miliţieni, li se făceau dosare şi, în două zile, după o judecată rapidă, ajungeau după gratii. Era o perioadă care ne amintea de Vlad Ţepeş. Stătea portofelul cu bani pe stradă şi nimeni nu-l lua.

În perioada lui Gheorghiu-Dej, o situaţie cruntă îi aştepta pe cei care aveau lipsuri în gestiune. Când eram copil, prin 1953-1954, doi gestionari, de la cooperativa de consum şi de la MAT (cârciumă) din Costâna, au avut lipsă în gestiune şi au făcut câte 12 ani de puşcărie. În oraşe era şi mai grav. Codul penal îi considera hoţi din avutul obştesc pe cei cu lipsă în gestiune (chiar dacă uneori era vorba de neglijenţă). În 1967 un coleg pedagog a făcut 18 luni de puşcărie pentru o lipsă de 1500 lei, bani daţi de elevi pentru abonamente. Banii au fost depuşi imediat. Toţi cei din această situaţie returnau imediat sumele lipsă, dar făceau puşcărie pentru actul în sine, considerat hoţie sau delapidare, celebra delapidare din codul penal de atunci. Dacă pentru 1500 de lei se făcea un an şi jumătate de puşcărie, la suma de o sută de mii de lei pedeapsa era condamnarea la moarte. Nu era vorba de nimic politic. Procesele, în general, se făceau la locul de muncă al delapidatorilor. Mulţi dintre aceştia au fost executaţi prin împuşcare.

În Suceava a ajuns, în folclorul nou, „negru“, şi un anume procuror Riciu. Locuia pe strada Republicii, într-o casă care mai există. A murit în baie în urma unui accident sau, poate, a unei sinucideri. A fost vorba de un aparat electric scăpat în apă? Acest om era procuror civil şi, se spunea atunci, până prin 1965-1970, că nu numai că participase la execuţii împreună cu plutonul de execuţie, dar ultimul glonte de revolver îl trăgea el în condamnat. Folclorul negru a reţinut şi înmormântarea lui, cu un accident văzut ca o pedeapsă a Celui de Sus: la intrarea în cimitir, sicriul a căzut din maşină iar cadavrul din sicriu. Comuniştii, pe atunci, erau înmormântaţi fără preoţi şi fără cruce. Ei erau atei, majoritatea de nevoie. Execuţiile se făceau dimineaţa devreme, în locuri din afara oraşului nostru.

(rubrică îngrijită de Angela FURTUNĂ)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri din comunism (21) II.

Comentarii