Rădăcinile filozofice ale urii

Peste câteva săptămâni,  se vor împlini 12 ani de când Emmanuel  Lévinas şi-a legat sufletul în „mănunchiul celor vii”. Filosof francez de origine lituaniană şi evreiască, „succesor”, în Lituania, al lui Gaon de Vilna -ultimul mare talmudist de geniu -, iar în Franţa aducând aportul traducerii lui Husserl în limba franceză şi al comentării critice a lui Heidegger, Lévinas a ajuns la concluzia că întrebarea primordială a filosofiei este aceasta: „cum se poate ieşi din Totalitate, cum se poate scăpa de dictatura lui Acelaşi, cum se poate face o breşă în egoismul subiectului care , inclusiv ca Dasein, este mereu în vederea lui însuşi?”, conducând la un prototip nou de subiectivitate, îndepărtându-se de percepţia cartezianului cogito ergo sum, luând distanţă şi faţă de eul perceptiv husserlian. Lévinas a construit un sistem filosofic în care demonstrează că ontologia nu este decât forma supremă a violenţei (violenţă noetică sau politică), pentru că ontologia este expresia ultimă a cunoaşterii ce reduce pluralitatea şi diversitatea la unitate şi identitate. „A surprinde individul, nu în totalitatea sa, ci în orizontul generalităţii, înseamnă a-l violenta, susţine autorul. Acest fapt conţine în germene posibilitatea dominării, a violenţei, a crimei […] şi duce la ceea ce se numeşte imperialismul ontologic.”  Volumul „Autrement qu’être ou au-delà de l’essence », publicat recent şi în limba română la Editura Humanitas (2006), constituie pentru mulţi cercetători opera filosofică cea mai complexă şi inovatoare după „Fiinţă şi timp”, deoarece această carte se opune întregii istorii a filozofiei, împotriva ontologiei şi împotriva lui Martin Heidegger, considerat ultima sa eminenţă cenuşie. Discursul lui Lévinas, total nou şi original, sare din ghearele ontologiei, din dominaţia verbului „a fi” şi configurează sensul alterităţii, consacrându-l pe autor ca descoperitor fenomenologic al orizontului celuilalt: „Deschiderea spaţiului ca deschidere a sinelui lipsit de lume, fără loc, u-topie, fapt de a nu fi închis, inspiraţie până la capăt, până la expiraţie – aceasta este proximitatea Celuilalt, care nu este posibilă decât ca substituţie a sa.” (Înţelepţii lui Israel spun – ca o parabolă – că Moise şi-a dat sufletul în sărutul lui Dumnezeu. A muri din porunca lui Dumnezeu se spune în ebraică (Deuteronomul 34, 5) ”pe gura lui Dumnezeu” . Expiraţia absolută – în sărutul lui Dumnezeu înseamnă moarte poruncită – în pasivitate şi supunere – în inspiraţia prin Altul pentru altul”. Umanismul gândirii filosofice a lui Lévinas relevă astfel că sarcina primă a gândirii nu este heideggeriana scoatere a fiinţei din uitare, ci „ scoaterea celuilalt din uitare”.

Iată de ce Emmanuel Lévinas rămâne filosoful care defineşte antisemitismul ca uitare a celuilalt, indiferent de iudaitatea sa, autorul ajungând, după ce a trecut prin experienţa lagărului de exterminare, să se însenineze pentru întreaga umanitate:

„Memoriei celor mai apropiate dintre cele şase milioane de fiinţe asasinate de naţional-socialişti, alături de milioanele şi milioanele de oameni de toate confesiunile şi de toate naţionalităţile, victime ale aceleiaşi uri faţă de celălalt om, ale aceluiaşi antisemitism”. Pierderea sentimentului de responsabilitate pentru Celălalt, aşadar, se află la rădăcina tuturor deraierilor genocidale, iar nu clauzele excluziunii semite. Emmanuel Lévinas se întâlneşte aici cu Paul Celan: „Ich bin du, wenn ich ich bin”.

De ce, oare, i-a fost hărăzit unui evreu genial să gloseze pe tema rădăcinilor filozofice ale urii? Pentru că istoria nu a permis niciunei alte seminţii pământeşti decât cea evreiască să ajungă la un grad mai înalt al autoflagelării şi al urii de sine, ca metodă de purificare în drum spre iubirea de Celălalt. Emmanuel Lévinas a ars în idee pentru victimele tuturor formelor de ură şi de exterminare.

Angela FURTUNĂ
Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lecturi nerecomandabile: iudaism şi românism sub presiune (XLV).

Comentarii