Am făcut-o şi p-asta: am încheiat anul 2007, unul fără egal în privinţa spectacolelor de mare calitate pe tărâm românesc, cu ceva ce am considerat că nu trebuie ratat, adică recitalul singurului „Elvis” în activitate, rock’n’roller-ul britanic Shakin’ Stevens.

Să ne lămurim: nu e (şi nici n-a fost vreodată!) un monstru sacru. Este un interpret de rock’n’roll cu mai puţină demenţă „la purtător” decât alţii. Nu şochează prin nimic. Sau da!, fiindcă mi-a fost dat să văd, la apariţia pe scenă, un domn elegant, ca orice „sir” de pe insula aia, cu un costum negru impecabil, cu o cămaşă la fel, pe care cu greu îl puteai asocia cu agitatul ăla de acum vreo 20-30 de ani care te aşteptai, pe la o bucată, să se desfacă din încheieturi.

A dat tot!

L-am văzut uşor crispat la prima piesă, uşor nedumerit de faptul că Polivalenta nu era plină – să tot fi fost cam pe trei sferturi, maximum. I-au fost însă de ajuns vreo trei minute juma’ ca să priceapă că ăia care eram, vreo cinci mii de suflete, veniserăm cu treabă! Aşa că s-a destins brusc şi a dat tot ce are mai bun – adică tot!

O voce neschimbată, catifelată, care se pliază în egală măsură pe rock-uri dar şi pe balade, şi poate de aceea comparaţia cu „the King” nu e deloc forţată. Ne-a încântat cu tot ceea ce ştiam din străvechime, de la „This Old House”, „Marie, Marie” (cântată în două variante, una mai „mişcată” la bis), „You Drive Me Crazy”, „It’s Raining” sau „Give Me Your Heart Tonight”, până la extrase, vreo 4 - 5, din ultimul album care constituie, de fapt, pretextul actualului turneu.

Fără dans.

Având în spate un grup solid, alcătuit din 7 instrumentişti (3 chitare, tobe, keyboards, saxofon, trompetă) şi o „backing vocal” negresă, nu e de mirare că sound-ul a fost de o calitate ireproşabilă. Spre mirarea mea, mişcările alea nebune, ca de epileptic, au lipsit cu desăvârşire, „Shaky” încheind totuşi fiecare piesă cu câte o „fiţă” – semişpagat, fandare etc. Iar pe la o bucată, după o „foarfecă”, s-a luat cu mâinile de şale, dându-le de înţeles că vine, totuşi, o vârstă. Aiurea! La aproape 60 de ani, arată ca de 35 (că jur, am stat „face to face” cu el, lipiţi de gărduleţul din faţa scenei – de altfel o să ne vedeţi, pe mine şi „tribul” meu, în imaginile TVR, care a filmat întregul show spre a-l transmite în curând, de sărbători) iar gestul făcut era doar o glumiţă.

Fără cusur.

A fost un concert căruia, oricât am încercat, nu i-am găsit nici o fisură. Şi pe care l-aş revedea oricând cu egală plăcere şi bucurie. Aşadar, a fost un 2007 în care i-am văzut pe Alice Cooper, Marilyn Manson, Rolling Stones, Robert Plant, Toy Dolls şi, la urmă dar deloc ultimul, pe Shakin’ Stevens. Un an excepţional, pe care cu greu îl va putea egala un altul. Poate… 2008? … Că deja se anunţară John McLaughlin, Lenny Kravitz şi Iron Maiden. De la toţi, vă promit, veţi avea cronici de spectacol în „Monitorul”. Exact ca şi în acest an. La mulţi ani şi la multe concerte!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului E viu (tare), cântă (bine) şi nu… (mai) dansează!.

Comentarii