Cristian GHINEA

Soluţia Curţii Constituţionale (decizia 369 / 2008, doritorii de amănunte o pot găsi pe site-ul Curtii) a fost de a cere schimbarea legii, astfel încât părinţii naturali să îşi poată exprima părerea pe toată durata procesului. Curtea spune că astfel se respectă Convenţia europeană în materie de adopţii. Decizia este discutabilă şi din acest punct de vedere: Convenţia impune nişte standarde pentru protecţia copilul, iar un stat membru poate să depăşească litera Convenţiei dacă o face spre o şi mai bună protecţie a copilului (deci în chiar spiritul Convenţiei). Ceea ce România chiar făcuse. Curtea Constituţională putea să aducă această justificare inteligentă. A preferat o transpunere oarbă a Convenţiei şi a cerut schimbarea legii. Schimbare care îi face dreptate domnului B., dar în acelaşi timp schimbă regulile jocului pentru toate cazurile. Părinţii naturali află acum cine sunt adoptatorii, îi pot şicana pe toată perioada procesului (care durează mult), se pot răzgândi şi răz-răzgîndi (dacă sunt plătiţi bine). Iar după adopţie, pot în continuare să bântuie viata copilului după bunul plac. Într-o ţară în care până acum câţiva ani se vindeau copii pur şi simplu ca la piaţă, mi se pare că decizia Curţii este crudă şi stupidă.

Exista o soluţie alternativă care să îl ajute şi pe domnul B. şi să nu strice întreaga procedură? Curtea ar fi putut cere modificarea legii astfel încât regula să fie acordarea consimţământului la începutul procedurii, dar instanţa judecătorească să aibă posibilitatea, ca excepţie, de a implica un părinte natural ulterior, doar dacă acesta face dovada că la începutul procesului nu a fost în mod obiectiv capabil să îşi acorde consimţământul. Judecătorul ar fi putut să decidă dacă într-adevăr a fost ceva obiectiv sau părintele natural doar vrea să stoarcă nişte bani de la adoptatori. Astfel, cazul domnului B. ar fi fost luat în considerare. În loc să lăsăm judecata să acţioneze de la caz la caz pentru binele fiecărui copil, Curtea Constituţională a intrat cu picioarele în materie şi a deschis o nouă piaţă a şantajelor pentru părinţii care îşi abandonează copiii şi redevin interesaţi când pot face ceva bani de pe urma lor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O telenovelă reală cu sfârşit trist (II).

Comentarii