Rememorând faptele de bază, Jurnalul lui Mihail Sebastian cuprinde nouă caiete: I. 12 februarie 1935- 4 aprilie 1937, II.18 octombrie 1937 – 24 aprilie 1940, III. 3 mai 1940 – 17 iunie 1940, IV. 1 ianuarie 1941 – 22 iunie 1941, V. 24 iunie 1941 – 21 decembrie 1941, VI. 22 decembrie 1941 – 16 aprilie 1942, VII. 1 mai 1942 – 29 decembrie 1942, VIII. 1 ianuarie 1943 – 31 decembrie 1943, IX 8 aprilie 1944 – 31 decembrie 1944.

Temele principale care îl frământă pe scriitor rămân fără răspuns: tentaţia naţionalistă versus europenizarea şi modernizarea ţări; intelectualii şi politica versus intelectualii şi turnul de fildeş; dilemele intelectualului evreu versus dilemele generale ale umanităţii; condiţia evreului versus condiţia omului în general.

 

Concentraţie mare de literatură, construită lovinescian

Spre deosebire de Leon Volovici, care consideră că «jurnalul lui Sebastian e în bună măsură un jurnal de scriitor, dar nu şi unul „literar”», eu văd o concentraţie mare de literatură, construită lovinescian, în maniera descrisă şi de Monica Lovinescu sau de Gheorghe Grigurcu, atunci când susţin că adevărata operă literară a scriitorului sub dictatură este încorporată în rezistenţa sa etică, verticală. Însuşi Sebastian este alcătuit, ca fiinţă şi ca dăruit creator, din acest aluat, căci afirmă că „nu există valoare în creaţia omului care nu e integru”. Jurnalul lui Sebastian din 1935 – 1944 poate fi citit pe mai multe niveluri, de la cel intim (iubiri, mama, doi fraţi, lumea visului, a lecturilor şi a muzicii atotstăpânitoare), trecând prin cel de creaţie (cărţile, articolele la Cuvântul sau la Azi, eseurile şi meditaţia frământată) sau prin nivelul reflecţiei la marile teme evreieşti şi/ sau în contextul românismului, ajungând la jurnalul intelectual şi politic, riguros, reflectorizant puternic al realităţii încordate a epocii, în care Sebastian descrie cu elocvenţă cele două perioade de rinocerizare a societăţii româneşti, odată cea nazistă şi a doua oară cea bolşevică prosovietică, ambele afectând din păcate numeroşi intelectuali români şi intelectuali evrei prin „imbecilitatea îndoctrinată care e mai greu de suportat decât imbecilitatea pură şi simplă”.

 

Nu concepea altfel viaţa sa decât prin filtrul şi protecţia oferită de marea cultură

Între multiplele chei în care putem citi acest bogat Jurnal se numără şi cheia muzicală, una din cheile de arhivare a gusturilor elevate ale scriitorului în materie de muzică. Încă de la „primele acorduri” ale Jurnalului descoperim că scriitorul însuşi nu concepea altfel viaţa sa decât prin filtrul şi protecţia oferită de marea cultură, de marea muzică a lumii, iar eu văd în asta un simptom al adevăratului om modern, cel care trăieşte prin  reperele fundamentale ale artei şi culturii, ale spiritului şi ale filosofiei,  iară nu prin comenzi ideologice: „  1935: [Marţi], 12 februarie 1935, 10 seara: Radioul e deschis la Praga. Am ascultat un concert G-dur de J.S.Bach, pentru trompetă, oboi, cembal şi orchestră. Urmează, după pauză, un concert în sol minor pentru pian şi orchestră de acelaşi. Sunt în plin Bach. Aseară, în timp ce îi scriam o lungă scrisoare lui Poldy (Pierre Hechter, medic, fratele mai mare al lui Sebastian, n.m.), ascultam, de la Lyon – pentru prima oară prins extrem de clar – al patrulea concert brandenburghez. Pe urmă, un concert pentru pian şi orchestră de Mozart.” Pe onestul Sebastian, marea muzică îl însoţeşte peste tot şi îl apără de durerea vieţii: „11 decembrie 1936, vineri: Vin de la Filarmonică. Am ascultat Concertul în sol major pentru pian şi orchestră şi Variaţiunile simfonice de Franck, cu Arthur Rubinstein. Simfonia IV de Schumann (am ascultat-o astă-seară cu o plăcere pe care niciodată nu mi-a dat-o) şi Till Eulenspiegel de Richard Strauss.[…] Aseară, la Ateneu, Oratoriul de Crăciun de Bach. Luni seara, Casals. Variaţiunile pe o temă de Händel de Beethoven, concertul de Boccherini, o suită de Bach şi trei corale. În afară de asta, mereu Enescu: a treia sonată de Brahms, o sonată de Schumann, una de Mozart, una de Bach. În afară de muzică nu mi se întâmplă nimic….Nu sunt disperat: sunt amorţit şi încerc să fiu insensibil.”

Angela Furtună

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre modernitatea şi europenitatea lui Mihail Sebastian (VI).

Comentarii