Mircea Radu IACOBAN

Se speculau înclinaţiile fiecăruia: „tov. Patilineţ pentru tehnică, ale tov. Stănescu pentru tehnică (casetofoane, Polaroid etc.) şi pentru whisky, ale tov. Ştefan Andrei pentru coniac franţuzesc şi whisky…” (declaraţia gen. Neagu Cosma). Se cereau fără ruşine biblioteci şi alte piese de mobilă italiene şi englezeşti, combine muzicale, televizoare, aparate de proiecţie, frigidere, blănuri, coliere din aur, ceasuri de firmă, cartuşe de ţigări, lăzi cu băuturi fine; aduse prin curier diplomatic, toate treceau fluierând prin vamă. De menţionat că unele articole erau apoi vândute prin mica publicitate de la „România liberă”. Col. Manea afirmă că „tov. Ştefan Andrei a primit atât de multe cadouri încât, după aprecierea lui, n-ar fi încăput nici în cinci apartamente”.
Este publicată o lungă listă de ambasadori nevoiţi să plătească fără crâcnire birul menţinerii în funcţie – aveau şi de unde, câtă vreme (de pildă) şeful reprezentanţei statului român de la Roma şi-a însuşit cecuri de mii de dolari din… donaţiile străine pentru sinistraţii inundaţiilor! Janoş Fazekaş, ministrul comerţului interior, proceda mai simplu, aplicând un comision de 2% în folos propriu la toată aparatura medicală cumpărată din Austria; convins de propria-i impunitate, nu s-a sfiit să dea chitanţe pentru sutele de mii de dolari sfeterisite.
După căderea lui Pacepa, documentele compromiţătoare au fost scoase la lumină – ceea ce nu a impietat prea mult asupra carierei sale politice, fiindcă era nevoie de un reprezentant docil al maghiarilor în conducerea superioară de partid.
Ştabii se bucurau şi de alte „bunuri” ce nu le aparţineau. Vasile Patilineţ prefera favorurile sexuale ale subordonatelor. „Maxim Petre a fost văzut cum introducea diferite femei în această încăpere şi apoi încuia uşa. Au fost introduse în această cameră următoarele femei:...” Din considerente de înţeles, CNSAS pune puncte-puncte, salvând oarecum „onoarea” postumă a docilelor salariate, dar n-o iartă pe jurista Dumitriu, recent numită Directoare de Direcţie, adeseori „introdusă în cabinetul tov. Patilineţ atât în timpul programului, cât şi duminica”. După care, desigur, se încuia uşa. Îl seconda, cu performanţe similare, Vasile Pungan: „a întreţinut relaţii intime cu mai multe femei, atât în perioada cât a fost ambasador în Anglia, cât şi după aceea, cu soţii ale cadrelor aflate la post”. Aluziv, se strecoară ideea că încornoraţii erau la curent, dar n-aveau ce face. Dacă nu îşi trimeteau soaţele cu bună ştiinţă, nu-şi puteau menţine posturile ori obţine promovări.
Experţi în analize de caz şi diagnosticare caracterologică, colegii spionului-şef îl zugrăvesc conclusiv pe Pacepa fără cruţare: „era omul tuturor jongleriilor; nu avea nimic sfânt, fără caracter, lichea; tipul arivistului gata de orice pentru parvenire, carierist care viza vârful piramidei”.
Sigur că vitejia lor de după război se explică şi prin tentativa de a se detaşa de fostul şef definitiv compromis, îngroşând contururile şi supralicitând, însă lumea pe care o revelează documentele recent publicate colcăie de uimitoare mizerie morală. Şi când mă gândesc cu câtă naivă încredere şi deplină bună credinţă am publicat cărţile lui Pacepa…