Mircea Radu IACOBAN

Stenogramele nu pot fi rezumate în nici un chip, fiindcă-s extrem de răsfirate tematic şi se trece rapid de la o chestiune la alta; în ansamblul lor, arată că-i imposibil pentru un singur om, chiar excepţional înzestrat, să conducă o ţară coborând actul deciziei până la preţul  pătrunjelului, confecţionarea de saboţi din lemn (lipsea talpa!), promovări ori concedieri de primari rurali, mustrarea cutărui preot (mulţi slujitori ai Domnului aderaseră la mişcarea legionară!), procurarea arpagicului ori trierea (!) academicienilor. Iluzionându-se că poate ţine ferm în mână toate firele conducerii, Antonescu ar fi avut oarecari şanse să domine în cunoştinţă de cauză viaţa socială, economică, culturală, militară şi, mai ales, politică a ţării, dacă ar fi fost înconjurat de colaboratori capabili să emită şi să-şi susţină un punct de vedere propriu şi, mai ales, dacă-şi întemeiau intervenţiile din şedinţele Consiliului de Miniştri pe necesara investiţie de sinceritate.

Din păcate, minciuna „bine intenţionată”, exagerările şi dezinformarea sunt lesne decelabile şi acum, la aproape 70 de ani de la aceste întruniri în care, cât se poate de evident, fiecare se grăbea să spună ceea ce credea că-i va face plăcere generalului (mareşalului). Şedinţele prilejuiesc lungi monologuri – se pare că generalului îi plăcea să se audă vorbind sentenţios şi ultimativ – iar soluţiile majore porneau de la principii inacceptabile azi: „existenţa statului trebuie menajată, viaţa individului nu contează.” Ori „copilul este un animal şi animalul trebuie dresat” (se preconiza introducerea pedepsei cu bătaia în şcoli). Spiritul milităros, opac la nuanţe, vedea doar rezolvări brutale şi definitive, în gradaţia arestare-lagăr-puşcărie-împuşcare. Imensele dezamăgiri (cedarea Ardealului), convulsiile sociale (rebeliunea legionară), catastrofele naturale (cutremurul din 1940), la care se adăuga iminenţa războiului – toate puteau legitima soluţii drastice; după ce le adopta, tot generalul venea au atenuări şi exceptări. După arestarea asasinilor lui Iorga, Antonescu dispune, urmând inacceptabila logică nemţească, şi arestarea familiilor acestora. Tot el va hotărî, mai apoi, punerea familiilor în libertate. Citite cu atenţie, stenogramele dezvăluie şi aspecte surprinzătoare ale oribilei crime din pădurea Strejnicul.

 Într-una din şedinţe, Antonescu îi spune lui Horia Sima: „sunt informat că se pune la cale uciderea lui Iorga”. Deci, exista premeditarea, Siguranţa o dibuise şi nu poate fi acceptată decât parţial penibila scuză legionară că ar fi fost vorba de acte izolate, datorate unor insubordonări de moment. În decursul şedinţei, Horia Sima se angajează să garanteze siguranţa lui Iorga (!). Din alte surse, ştim că Sima s-a deplasat chiar în acea seară la Ploieşti, probabil încercând să împiedice asasinatul, numai că a făcut-o prea târziu; din acest moment încolo s-ar putea vorbi nu despre insubordonare, ci doar despre lipsă de comunicare între formaţiunile legionare.

Avertismentul lui Antonescu demonstrează că asasinatul fusese hotărât şi urma să se treacă la executare. Cât despre preoţii legionari, condamnaţi vehement (Antonescu: „pentru preoţi n-am milă, pentru că anarhia nu trebuia să pornească de la ei. Preoţii trebuiau să stea în altar şi să propage iubirea între fraţi”, nicidecum (spune în altă parte) „să tragă cu pistolul”.) Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre prelaţii incriminaţi se vor reîntoarce la bisericile lor – poate şi datorită faptului că toţi mitropoliţii şi episcopii, în frunte cu Patriarhul, ameninţau că-şi depun demisiile (Patriarhul a şi făcut-o de trei ori!). Antonescu însuşi, după masacrul legionar de la Jilava, anunţa că demisionează: „Eu nu pot tolera crime ordinare, faceţi ce poftiţi, în astfel de condiţii, eu mă retrag.” Care ar fi fost evoluţia României în cazul plecării generalului de la cârma ţării? Cine poate şti? Stenogramele se întind pe mii şi mii de pagini. Nu-s o lectură comodă, dar poate deveni de-a dreptul fascinantă pentru cel ce încearcă să înţeleagă, cunoscând faptele direct de la sursă, datele unei perioade cumplit de tulburi, în care bunele intenţii aveau să fie total compromise de avatarurile voluntarismul mesianic şi balcanismului de cazarmă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Stenograme (II).

Comentarii