Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Afurisita muiere (examinat prin etimologie, substantivul muiere n-are nimic peiorativ) trăsneşte în dreapta şi-n stânga, fără a ţine seama de sex, rasă, vârstă, prestigiu, susţinere politică, box-office ori eventuală amiciţie. În acelaşi timp, apără. Apără din răsputeri, potrivit „listei lui Ursache”, în care-s opisate valori incontestabile, în curs de regretabilă maculare. Îşi poate permite, pentru că nu s-a înregimentat în găşti, grupuri de presiune şi coterii interesate (pleonasm, da-l las aşa).
Cărţile ei de critică oferă o radiografiere a stării literaturii noastre de azi. Prea puţin spus radiografiere – de fapt, tomografie computerizată, fiindcă operează fără cruţare atât în desfăşuratul plan general, cât şi în universul celulei critice, investigată la micron. Din fosta-i experienţă de conducător auto, şi-a păstrat reflexul privirii în oglinda retrovizoare: orice pas către înainte este însoţit, obligatoriu, de „o repede ochire” către lumea blurată a lui „a fost odată”. Este utilizat un limbaj critic direct, nesofisticat, potenţat de ironie şi sarcasm, totdeauna susţinut de solidă încărcătură culturală. Magda spune deschis, argumentat şi convingător, lucrurilor pe nume, şi, mai ales, rosteşte răspicat ceea ce, din varii motive conjuncturale, este ocolit, ocultat, cu vinovăţie trecut sub tăcere. Ridică brutal preşul şi apare gunoiul adunat în 19 ani de tranziţie (literară) contradictorie, bălmăjită, adesea contrafăcută.
Mulţi gândesc asemenea ei, puţini o spun şi mai puţini o scriu. Primul cal de bătaie: literatura obsedantului deceniu. Material faptic (sumedenie de amănunte noi) din belşug. Ai zice că se forţează uşi deschise: de ce să mai dai un ghiont celor răposaţi întru dreaptă uitare literară? Nu-i chiar aşa: tirul se focalizează în direcţia revopsirii conjuncturale, şi campioni, şi simpli pioni ai proletcultismului trecând cu arme şi bagaje pe baricada adversă, de unde practică neruşinat, în numele unei „modernităţi” sfeterisite, şi, desigur, în acela al libertăţii de creaţie. Primesc indulgenţe încăpăţânaţii care-şi păstrează conduita: barem au ceva caracter şi nu s-au răspopit flagrant, după cum bat clopotele vremii.
Altă ţintă (era să scriu target): pornografia etichetată ilicit ca purtătoare a „noului”; în acest caz rolul hotărâtor în demonstraţia critică ar urma să revină citatului, dar cum să citezi când hârtia unei publicaţii oneste n-are cum să suporte? Cu aceeaşi energie se oferă susţinere argumentată (iată că este mereu nevoie!) marilor valori – Eminescu, Sadoveanu, Voiculescu ş.a., devenite subiecte de contestare miştocărească ale unor „exerciţii critice” nutrite din pură dorinţă de scandal.
Obligatoriu de remarcat, fertila simbioză intelectuală dintre cei doi soţi Ursache, cu prestaţii scriitoriceşti atât de diferite ca spectacol exterior, dar cu unic şi statornic temei unificator: seriozitatea. Nu-i vorba despre morga şi ştaiful implementate (altă rimă n-am avut…) paginii plicticos-docte, ci de seriozitatea cu care-i înţeleasă şi asumată însăşi misia scriitorului preocupat de „euro-soarta culturii române” şi de pledoaria pentru mitul apt să fundamenteze conştiinţa istorică şi să modeleze psihologia colectivă.
Dacă punem la un loc cărţile semnate, împreună sau separat, de Magda şi Petru Ursache, vom înfiripa… ditamai raftul: romane, culegeri de eseuri, ediţii critice, antologii. Toate fiind construcţii solide, pe lângă care nu se poate trece fără a li se acorda atenţia din plin meritată. Cât despre inamiciţiile presărate, fireşte, în jur, mai că ne vine a aşeza, în încheiere, o cugetare lălăită de Adrian Copilu-minune: „Duşmani-ţi poartă pică / Da’ n-au valoarea ta.”
