Nissan este cel mai nou nume care propune clientei un automobil sub 10.000 de euro. Japonezii aduc pe piața europeană un automobil de buget, care vine să completeze o ofertă tot mai bogată pe un segment înfloritor, al cărui pionier este nimeni altul decât Dacia Logan. Botezat Pixo, micul vehicul ce măsoară 3.565 mm lungime, 1.600 mm lăţime, 1.470 mm înălţime, se laudă cu un habitaclu şi portbagaj generos, datorită designului practic şi a soluţiilor ingenioase. De asemenea distanţa dintre punţile maşinii, ampatament de 2.360 mm, a permis ca maximizarea spaţiului interior să fie atinsă fără prea mari eforturi. Maşina urbană va fi asamblată în India la New Delhi pentru ca producătorul să reducă cheltuielile la minim. Pixo este un proiect dezvoltat în parteneriat cu Suzuki care va activa în clasa A cu noul Alto, model cu aspect şi dimensiuni identice vehiculului sub sigla Nissan. Poziţionat sub Micra, piciul japonez este omologat pentru a transporta patru persoane adulte şi va fi disponibil doar în versiunea hatchback cu cinci uşi. Portbagajul dispune doar de 129 litri ca volum de stcare pentru bagaje, dar Pixo nu a fost concepută ca o mașină de familie ci una de factuă urbană. Nissan echipează noul său model de oraş cu un propulsor de mic litraj pe benzină ce asigură un consum redus care va atrage automat şi o autonomie de drum crescută. Motorul din dotare va fi o unitate cu 3 cilindri de 1,0 litru cuplată la o cutie de viteze manuală cu cinci trepte. Cumpărătorii care doresc mai mult confort în timpul condusului vor avea posibilitatea să opteze pentru o cutie automată cu patru trepte. Pixo nu este doar economică ci şi prietenoasă cu mediul, nivelul emisiilor de noxe fiind ajustate şi prin utilizarea de componente uşoare din aluminiu, motiv pentru care masa maşinii a fost uşurată de povara unor kilograme inutile. Nissan anunţă că modelul mini va fi disponibil la costuri de achiziţie foarte atractive. Preţul pornire este fixat la 7.990 euro, iar cel maxim la 12.120 de euro.



























