|
|
|
|
Schimbări în rețeaua școlară: șapte unități desființate, două nou apărute, redenumiri și reorganizări
Directori noi la trei mari unități școlare din județ
Taxa de salubritate crește la aproape 20 lei lunar pentru o persoană în orașe și 9 lei în comune
FOTOPisania originală a bisericii vechi din Ițcani a fost găsită în podul locașului de cult și va fi reamplasată unde îi este loculBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| A furat o sticlă de tequila și apoi a pus la pământ un agent de pază |
| Candidați din Iași, Neamț și Suceava au participat la audițiile organizate recent de Corala „Ciprian Porumbescu” |
| Conducători „dependenți” de puterile străine?!? |
| Consultantul Adrian Bența va susține la Suceava un seminar despre principalele actualizări fiscale aplicabile în 2025 |
| Copil de 13 ani, rănit după ce o mașină a intrat într-o căruță |
| Deputatul AUR Petru Negrea îl ironizează pe premierul Ciolacu și spune că îi preia ideile despre recuperarea obiectelor de tezaur furate în Olanda |
| Directori noi la trei mari unități școlare din județ |
| Expoziția „Cărările Luminii”, a maestrului Silviu Oravitzan, va fi vernisată la Palatul Culturii din Iași |
| În Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub |
| Indicatoare de viteză pentru „calmarea traficului”, montate pe Calea Unirii, în zona cu zeci de accidente |
| Județul Suceava va participa la Târgul Internațional de Turism „Tourism & Travel Expo” de la Chișinău |
| Ordinul de restricție solicitat de consilierul viceprimarului Cușnir, contra consilierului local Mihai Crăciun, respins de instanțe |
| Peste 1.100 de sesizări de violenţă în familie, din care aproape 800 confirmate, înregistrate anul trecut la Protecția Copilului Suceava |
| Peste 500 de elevi din județ au participat la ateliere de scriere veche și caligrafie |
| Pisania originală a bisericii vechi din Ițcani a fost găsită în podul locașului de cult și va fi reamplasată unde îi este locul |
| Primăria Suceava are doi locatari noi: primarul Vasile Rîmbu a adoptat două pisici |
| Reparații cu asfalt ”la rece” pe străzile Sucevei, în ianuarie |
| Schimbări în rețeaua școlară: șapte unități desființate, două nou apărute, redenumiri și reorganizări |
| Taxa de salubritate crește la aproape 20 lei lunar pentru o persoană în orașe și 9 lei în comune |
| Trei vehicule au fost confiscate deja după înăsprirea Codului Silvic, care lasă mult mai ușor transportatorii ilegali fără camioane |
| Arcașii de la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți s-au întors încărcați de medalii de la Naționalele Indoor |
| CSM Bacău a cerut anularea amicalului programat, miercuri, la Suceava |
| Through Their Eyes: Perspectiva elevilor din Liteni, transpusă în poezii bilingve |
| „Ajutorarea şcoalelor secundare din Suceava” |
| De ce purtăm la gât semnul Sfintei Cruci? |
| Evanghelia zilei |
| Ne vorbesc părinții Bisericii |
| Sinaxar 29 ianuarie 2025 |
| „Cele şapte luni ale lui Maali Almeida” |