|
|
|
|
FOTOActivitatea unei firme cu peste 250 de angajați, perturbată de o sesizare a unui așa zis activist de mediu
A cinstit ore bune un grup de urători, comandându-le inclusiv pizza, iar la plecare oaspeții i-au furat banii
Pensionarii suceveni vor primi cu întârziere banii pentru luna ianuarie
FOTOSuceveni din zona Vicov, care plecau la muncă în străinătate, victimele accidentului de la CiumârnaBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| 12 feluri de mâncare, în numele celor 12 apostoli, pe mesele ortodocșilor de stil vechi, în Ajunul Crăciunului |
| Consilier local din Preutești, acuzat că a bătut și băgat în spital un localnic |
| Credincioși din Parohia „Sf. Ierarh Nicolae” Ciumârna au dus „bunicilor” de la Solca, pentru al optulea an, „gustul sărbătorilor de acasă” |
| Nouă persoane, printre care și mai mulți copii, au ajuns la spital cu răni de la explozia petardelor |
| Patinoarul Areni a început noul an cu tarife majorate, dar și cu puzderie de amatori de distracție pe gheață |
| Pensionarii suceveni vor primi cu întârziere banii pentru luna ianuarie |
| Peste 1.000 de pacienți au ajuns la Urgențe, în Suceava, în doar patru zile, din cauza virozelor, accidentelor, dar și a exceselor alimentare |
| „Profesorii sunt prinși într-un sistem rigid, nu au libertatea și resursele pentru cerințele moderne ale elevilor”, spune Consiliul Elevilor |
| Rădăuțeanul condamnat pentru tâlhărie și judecat pentru trafic de droguri a dispărut înainte de Crăciun |