|
|
|
|
Un campion în viață și în sport s-a alăturat echipei PNL, pentru Lucian Harșovschi
Cu Maica Stareță Gabriela, la 33 de ani de la reînființarea Mănăstirii Voroneț
Sabrina Macoveiciuc, ștefanista de 15 ani cu un palmares de invidiat, calificată la patru olimpiade naționale
Un italian care a pus la cale o incendiere în Suceava, care s-a soldat cu un deces, a scăpat cu 24 de ore de arest și ceva daune de achitatBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”
Ediţia din acest an a Balului Bobocilor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, care a avut loc pe dată de 18 octombrie, a adus pe scenă culturi din toate colţurile lumii

| A plecat cu un ATV să caute vacile pierdute și a fost găsit mort, sub vehicul |
| Accident cu doi răniți, care putea fi ușor o tragedie: viraj la stânga în fața unui tir aflat în depășire |
| Afecțiunile inimii, cancerul și diabetul sunt bolile care macină sănătatea celor mai mulți suceveni |
| Aproape 160 de cazuri de rujeolă în județul Suceava, de la începutul acestui an. Cele mai multe au fost în comuna Baia |
| „Armonii de primăvară” la Siret, avanpremiera unui concert-eveniment al Orchestrei Simfonice Suceava |
| Cod portocaliu de vânt puternic pentru întreg județul Suceava |
| Cu Maica Stareță Gabriela, la 33 de ani de la reînființarea Mănăstirii Voroneț |
| Elev de la Colegiul Militar, calificat la etapa națională a olimpiadei de chimie |
| Elev sergent Teodora Avram, calificată la faza națională a olimpiadei de limba și literatura română |
| Elevii de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir”, la Primăria Suceava, în Săptămâna Verde |
| Marşul de Conştientizare a Autismului, la Fălticeni, de Ziua Internaţională a Autismului |
| Numărul psihozelor alcoolice în satele din județul Suceava este dublu față de cel din orașe |
| O mamă a trăit coșmarul de a fi alertată că i-a luat foc locuința în care erau cei 3 copii |
| O studentă de la USV, Ioana-Daniela Ivan, a obținut locul I la Concursul Național de Fotografie „Vizitează-ți țara într-un weekend” |
| Pompierii au intervenit la 9 incendii de vegetație în duminica de vară de la final de martie |
| „Povestea unui zbor în spațiu”, spusă de cosmonautul Dumitru Prunariu, la școala din Ipotești |
| Primăria Vicovu de Sus a început lucrările pentru construcția unui nou teren de fotbal în acest oraș |
| S-a certat cu colegul de pahar și l-a omorât în bătaie |
| Sabrina Macoveiciuc, ștefanista de 15 ani cu un palmares de invidiat, calificată la patru olimpiade naționale |
| Simon Chouf, cântăreț francez invitat miercuri la acțiunea organizată de Alianța Franceză din Suceava |
| Sucursala BRD Suceava își așteaptă clienții cu premii numeroase |
| Un biciclist beat s-a mutat la volanul unei autoutilitare pe care a furat-o de la marginea drumului |
| Un campion în viață și în sport s-a alăturat echipei PNL, pentru Lucian Harșovschi |
| Un italian care a pus la cale o incendiere în Suceava, care s-a soldat cu un deces, a scăpat cu 24 de ore de arest și ceva daune de achitat |
| Utilități de apă și canalizare pentru primul cămin studențesc din Campusul II USV, de la Moara |
| A început sezonul de primăvară al Ligii a V-a |
| Bucovina Rădăuți s-a distanțat în ierarhia play-off-ului Seriei I |
| Etapă cu goluri multe în Liga a IV-a |
| Sucevenii se pregătesc pentru debutul în noul sezon cu un lot restrâns numeric și puțin optimism |
| Victorie mare pentru CSU Suceava în Ardeal |
| Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România |
| O „dihanie” pe uliţă... |
| A cincea ediție a Marșului pentru Viață pe biciclete al tinerilor ATOS |
| „Caravana cu medici” a ajuns în localitatea suceveană Grănicești |
| Ne vorbesc părinții |
| Sinaxar 02 aprilie |
| Delicatese (nu doar culinare) (45) |