|
|
|
|
La moartea lui Florin, colegul, dar mai ales fratele meu
Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. O familie cu 8 copii a înșelat statul belgian cu peste 8.600 de euro
Pentru plata ajutoarelor și celorlalte prestații sociale în județul Suceava statul taxează statul cu peste 800.000 de euro pe an
FOTOCovor asfaltic de peste 5.000 mp, trotuare pe ambele părți și canalizare pluvială, finalizate pe o stradă dintr-un cartier al SuceveiBalul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”
Farmecul poveştilor din lumea arabă a celor „1001 de nopţi” s-a împletit în mod fericit cu ingeniozitatea şi talentul tinerilor liceeni de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava

| Covor asfaltic de peste 5.000 mp, trotuare pe ambele părți și canalizare pluvială, finalizate pe o stradă dintr-un cartier al Sucevei |
| Deputatul Ioan Balan, implicat direct în semnarea proiectului de aducțiune de gaze naturale în Adâncata și Hănțești |
| Deputatul PSD Mirela Adomnicăi a anunțat că din prima zi a anului 2024, toate cele aproape cinci milioane de pensii din România vor crește cu 13,8% |
| Doi soți, arestați pentru că ar fi exploatat prin cerșetorie timp de 8 ani o victimă cu afecțiuni fizice și psihice |
| Elev al Colegiului „Ștefan cel Mare” și prof. Petru Crăciun, la Olimpiada Internațională de Astronomie din China |
| Expoziția „The Musical Man”, cu instrumente muzicale și sonorități din peste 15 țări, la Shopping City Suceava |
| Femeie din Burdujeni Sat, felicitată acasă de primarul Sucevei la împlinirea a 100 de ani |
| Gheorghe Flutur se declară mulțumit de cum se lucrează la proiectele de modernizare a municipiului Vatra Dornei |
| La moartea lui Florin, colegul, dar mai ales fratele meu |
| „Micii arhitecți” preșcolari au construit „Suceava – Orașul meu” din piese LEGO |
| Obiecte decorative din sticlă, realizate de artistul Mihai Laurus, expuse la Galeria de Artă Zamca |
| Orchestra Operei Brașov și Corala „Ciprian Porumbescu” vor concerta sâmbătă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava |
| Pentru plata ajutoarelor și celorlalte prestații sociale în județul Suceava statul taxează statul cu peste 800.000 de euro pe an |
| Peste 320 de suceveni au încasat necuvenit din străinătate alocații pentru copii. O familie cu 8 copii a înșelat statul belgian cu peste 8.600 de euro |
| Peste 60 de mc lemn care nu putea fi justificat, identificat la o societate de la munte |
| Primăria Bălăceana a construit într-un timp record un dispensar nou pentru cei 1.400 de cetățeni din comună |
| Primăria Vatra Moldoviței a inaugurat două obiective noi construite în această comună, o sală de sport ultramodernă și un cămin cultural nou |
| Sezonul reducerilor de până la 70% se deschide la Iulius Mall cu Black Friday |
| Șoferul unui BMW, testat pozitiv pentru cocaină |
| „Stațiunea turistică Bucovina” este promovată la Târgul de Turism al României de la București |
| Trimis la pușcărie după ce a provocat un accident mortal beat turtă la volan, la prima oră a dimineții |
| Un abator din Dornești a primit amendă de 100.000 de lei pentru deversări de ape uzate pe un teren agricol |
| Un autocar care venea de la București s-a răsturnat pe E 85, la Roșiori |
| ”Vreau să fiu ca Iuliu Maniu”, concurs cu premii atractive în bani pentru tineri inițiat de Petrea Dulgheru |
| Au început deja pregătirile pentru viitoarea gală Colosseum Tournament de la Suceava |
| CSU Suceava a pierdut duelul cu cea de-a doua clasată |
| Activități în cadrul unui proiect Erasmus, la Centrul Școlar Suceava |
| „La staţia Aviasan” |
| Evanghelia zilei |
| Ne vorbesc părinții Bisericii |
| Seara Bucovineană – eveniment caritabil, organizat de ASCOR Suceava |
| Sfântul Nectarie de Eghina – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic |
| Sinaxar 10 noiembrie 2023 |
| Dacă dragoste nu e... (27) Kundera |