|
|
|
|
FOTOComplex de îngrijire a bătrânilor, pe un teren de peste 17.000 mp, lângă Mănăstirea Teodoreni
Dosarul de dare de mită pe filiera UTA Arad – Foresta s-a pierdut și el în ”hora prescripției”
Fostul primar din Rădăuți, Nistor Tatar, a rămas oficial fără nici o funcție în PSD Suceava
FOTOO tânără mamă, medic rezident, înjunghiată cu un briceag de soț, de față cu cei doi copii mici ai celor doiBalul Bobocilor de la Universitatea ”Ștefan cel Mare”
A fost o nouă provocare pentru organizatori și studenți de a-și etala creativitatea și de a pune în scenă un spectacol care să cucerească atenția, dar și aprecierile celor din sală

| Ateliere de creație pentru copii, sâmbătă, la Iulius Mall |
| Au început să se facă deconturile din ianuarie, februarie și martie pentru cazarea și masa refugiaților din Ucraina |
| Cantități mari de freon și alcool, descoperite în mașina unui ucrainean |
| Complex de îngrijire a bătrânilor, pe un teren de peste 17.000 mp, lângă Mănăstirea Teodoreni |
| Crâmpeie din activități cu tineri: dezbateri, atelier biblic, teatru, la Colegiul „Petru Rareș” |
| Cu 11 medici urgentiști și 4 medici de familie, în UPU Suceava au fost consultați aproape 30.000 de pacienți, în patru luni |
| Deputatul Șoldan anunță că au început să fie aduse tuburile pentru construcția podului provizoriu de la Milișăuți |
| Dosarul de dare de mită pe filiera UTA Arad – Foresta s-a pierdut și el în ”hora prescripției” |
| Elevi și profesori ai Colegiului de Industrie Alimentară au plantat puieți de molid și larice la Sadova |
| Fostul primar din Rădăuți, Nistor Tatar, a rămas oficial fără nici o funcție în PSD Suceava |
| Mircea Eremia și DJ Stone, de la Antena Stars, vin în Club Hugo |
| Niculai Barbă: Noaptea Muzeelor are loc într-un context deosebit, Bucovina prin Ținutul Mănăstirilor fiind Destinația Anului 2023 |
| O tânără mamă, medic rezident, înjunghiată cu un briceag de soț, de față cu cei doi copii mici ai celor doi |
| O tânără s-a ”îmbrăcat” cu 450 de pachete de țigări |
| Peste 1200 de participanți la caravana de prezentare a oportunităților de finanțare a proiectelor transfrontaliere în regiunea de graniță |
| Peste 460 de suceveni selectați pentru angajare, în urma Bursei Generale |
| Premiera spectacolului „Livada”, în deschiderea Festivalului Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec 2023 |
| Primăria Fălticeni a obținut acreditarea pentru Centrul Local de Informare și Promovare Turistică |
| Primăria Șcheia, singura din județ care a fost premiată de Uniunea Europeană pentru excelență în bună guvernare locală |
| Suceveni pe podium, la „Trofeul Electricianului” 2023 |
| Un jandarm sucevean, campion național la tir în concursul organizat de MAI |
| Campionatul de old-boys „Mihu Acoperișuri” a continuat cu meciurile etapei a V-a |
| CSU din Suceava va evolua într-o companie selectă în turneul Final Four al Cupei României |
| Debut remarcabil pentru Vladimir Rebenciuc în Campionatul Național de karting 2023 |
| Foresta și Bucovina se află pentru a cincea oară față-n față în acest sezon |
| Profesori ai Colegiului „Mihai Eminescu”, în proiect Erasmus, în Verona |
| Întâlnirea care transformă viaţa |