|
|
|
|
FOTOContre în Consiliul Local pe alocarea de bani pentru biserici. Lungu: „Suntem în Bucovina, unde credința e la ea acasă”
FOTOGLOSAR, companie specializată în domeniul tâmplăriei PVC premium, s-a mutat în casă nouă
Șantierul de la podul din Milișăuți, pustiu în așteptarea deciziei de închidere a circulației
FOTOPeste 21.000 mc de material lemnos, puși sub sechestru în urma descinderilor din dosarul ”mafia lemnului”Balul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 7 greșeli pe care să le eviți când porți o salopetă |
| Bogdan Gheorghiu anunță că în Baia, Dolhasca, Liteni și Moara se vor construi creșe noi |
| Burse cuprinse între 150 și 500 lei lunar, aprobate pentru elevii din municipiul Suceava |
| CJ Suceava va realiza o hartă cu drumurile județene modernizate și care urmează să fie reabilitate |
| Contre în Consiliul Local pe alocarea de bani pentru biserici. Lungu: „Suntem în Bucovina, unde credința e la ea acasă” |
| Cumpără sau vinde-ți telefonul la YZZY - iată cât de ușor este! |
| Flutur le solicită partenerilor de coaliție de la PSD să încerce să nu umbrească efortul uriaș făcut pentru modernizarea Spitalului Județean |
| GLOSAR, companie specializată în domeniul tâmplăriei PVC premium, s-a mutat în casă nouă |
| „În căutarea autenticității”, alături de Ancuța Bodnar, Dan Negru, Alex Nedea, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” |
| Încă un autovehicul lovit de tren, după ce șoferul a ignorat semnalele luminoase și acustice |
| Înjunghiat în spate de un frate după ce s-au certat de la loturile de pământ |
| Lungu felicită Foresta pentru meciul cu UTA și pregătește noul teren de fotbal la dimensiuni UEFA, cu nocturnă |
| Noaptea Cercetătorilor Europeni, pe 1 octombrie, la Fălticeni |
| Noua directoare de îngrijiri de la Spitalul de Urgență Suceava va fi, de luni, Mihaela Hreceniuc |
| Noul drum spre Rarău pe Izvorul Alb va fi închis aproape în totalitate pe perioada iernii |
| Peste 21.000 mc de material lemnos, puși sub sechestru în urma descinderilor din dosarul ”mafia lemnului” |
| Plasă de lumini de tip LED, montată pe o porțiune din centrul Sucevei |
| Prof. dr. Ilie Popescu, președintele Societății regionale „Golgota”, a conferențiat miercuri la Biblioteca Bucovinei |
| Șantierul de la podul din Milișăuți, pustiu în așteptarea deciziei de închidere a circulației |
| Soția suceveanului mort în accidentul din Bulgaria a scăpat cu viață, dar are picioarele amputate și are nevoie de ajutor |
| Spectacol de marionete al trupei Jordi L. Vidal, la USV Suceava |
| Studenții USV vor fi cazați în șapte cămine, pentru noul an universitar |
| Un hoț trecut bine de 70 de ani a fost arestat din nou, pentru tâlhărie |
| Vasile Palaghiu a primit în cadru festiv titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava |
| „Voluntariat și educație”, forumul proiectelor educaționale, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava |
| Adversar din primul eșalon pentru voleibaliștii de la CSM Suceava, în primul tur din Cupa României |
| Antrenorul de volei Victor Pancu, la spital după ce a suferit un accident cerebral vascular în timp ce șofa |
| Cupa Inter Conti și-a desemnat câștigătorii |
| Petriana Popovici a câștigat întrecerea feminină a Cupei Monitorul |
| „Universitarii” pornesc favoriți în disputa de sâmbătă, cu CSM Odorheiu Secuiesc |
| „Termoficarea oraşului Suceava” |
| Gastronomie...cu amor (5). Lev Tolstoi, ”bucureșteanul” |
| Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 54-a Suceava - Fălticeni - Mălini |
| Seniorii pot să viziteze sâmbătă, gratuit, Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii Suceava |
| Un tânăr dintr-un sat din Brașov, o învățătoare și un preot din Cumpărătura fac apel la donare de cărți pentru o bibliotecă rurală |