|
|
|
|
FOTOPrimul restaurant cu profil pescăresc, deschis în Suceava de maestrul Sorin Băeșu
Rechizite pentru toți elevii de la Salcea pentru oprirea migrației spre școli din Suceava și prevenirea abandonului
FOTOMoara, o comună șantier unde se construiește și se modernizează în ritm susținut
83 de elevi proaspăt admiși la liceu au solicitat transferul către alte școliBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| 70 de copii din zona Fălticeni au participat la tabăra „Binele tău e al meu” |
| 83 de elevi proaspăt admiși la liceu au solicitat transferul către alte școli |
| Activistul Vatamaniuc, trimis în judecată și pentru conducere sub influența alcoolului |
| Adomnicăi: „Primarii localităților care au depus proiecte și au obținut fonduri prin Programul Anghel Saligny au meritul principal, și nu Gheorghe Flutur” |
| Comuna Ipotești primește peste 1,5 milioane de euro prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny |
| Comuna Ulma primește 10 milioane de lei prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny |
| Consilierii județeni au aprobat să angajeze avocați pentru procesele cu drumarii care au reziliat contractul pe axa Suceava-Iași |
| Cum pot face diferența anvelopele all-season? |
| De ce?? Cine? |
| Doi consilieri PSD au demisionat din Consiliul Județean Suceava |
| Două sesiuni suplimentare la Suceava pentru proba de traseu pentru permisul auto |
| Femeie prinsă între fiarele contorsionate ale unei mașini lovite de un tir |
| Flutur a semnat certificatul de urbanism pentru autostrada Nordului, Suceava – Vatra Dornei – Baia Mare |
| Întâlnire memorabilă la Colegiul Național „Dragoș Vodă” |
| Investiţii de 4 milioane de euro prin PNRR, pentru digitalizarea Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava |
| Moara, o comună șantier unde se construiește și se modernizează în ritm susținut |
| O absolventă din județ a fost admisă cu cea mai mare medie la Medicină Militară în Târgu Mureș |
| Peste 120 de meșteri populari, la manifestarea „Lume, lume… hai la târg!”, de la Muzeul Satului Bucovinean |
| Prima ediție a Taberei Tinerilor Voluntari ATOS, la Slătioara – Codrii Seculari |
| Primul restaurant cu profil pescăresc, deschis în Suceava de maestrul Sorin Băeșu |
| Prins în trafic la o oră după ce i s-au ridicat plăcuțele de înmatriculare |
| Rechizite pentru toți elevii de la Salcea pentru oprirea migrației spre școli din Suceava și prevenirea abandonului |
| Suprafața alocată Spitalului pentru copii și celui de Boli Infecțioase, de la Spitalul Vechi, majorată cu 726 mp pentru parcare |
| Tabăra de Pictură a Muzeului Național al Bucovinei, ediția a X-a, la final |
| Țigări de 80.000 de lei găsite de polițiștii de frontieră. Un ucrainean a fost arestat în țara vecină |
| Vechiul turn de control va fi demolat pentru amenajările la noul terminal de la Aeroportul Suceava |
| Cupa Monitorul continuă în ritm susținut |
| Echipa Universității „Ștefan cel Mare” s-a calificat în sferturile Campionatului European după două victorii |
| Program încărcat pentru handbaliștii de la CSU din Suceava |
| Sucevenii și humorenii se pregătesc pentru reluarea campionatului, unde vor debuta chiar în derbiul local |
| „Cariera de piatră” |
| Colocviile Putnei XXVII – Mănăstirea Putna, la final |
| Tatăl nostru... |
| Viața noastră înflorește atunci când o ancorăm în Dumnezeu |