|
|
|
|
FOTOO familie de medici refugiată din Kiev, originară din India, s-a cununat creștin ortodox și și-a botezat copiii la Biserica „Sf. Înviere” în Suceava
Mirela Adomnicăi dă asigurări că sistemul medical românesc este pregătit să facă față valului 6 de Covid
A venit la tratament la Vatra Dornei și a murit în camera de hotel
Bogdan Gheorghiu salută alocarea a două milioane de lei pentru achiziții de opere la Muzeul Național de Artă ContemporanăBalul Bobocilor de la Colegiul de Informatică ”Spiru Haret”
Inspirată de unul dintre cele mai în voga seriale ale momentului, ediţia din acest an a Balului Bobocilor a sărbătorit cea mai tânără generaţie de elevi a liceului printr-un spectacol tonic

| 16-24 iulie, Zilele Municipiului Fălticeni |
| 393 de artiști graficieni, prezenți cu lucrări la Expoziția Internațională de Grafică Satirică „Bucovina”, ediția a XVI-a |
| A venit la tratament la Vatra Dornei și a murit în camera de hotel |
| Anii în care Suceava avea spor natural pozitiv sunt deja de veche amintire |
| Arhiepiscopia Sucevei a demarat o campanie umanitară pentru ajutorarea unei familii din Vârfu Dealului, rămasă pe drumuri după un incendiu puternic |
| Bărbat anchetat de polițiști după ce şi-a terorizat concubina și pe mama acesteia |
| Bogdan Gheorghiu salută alocarea a două milioane de lei pentru achiziții de opere la Muzeul Național de Artă Contemporană |
| Copil de 4 ani, folosit de o femeie la cerșetorie pentru a înmuia inima trecătorilor |
| Descoperiți universul la Planetariul gonflabil cu diametrul de 8 metri, aflat la parterul Iulius Mall |
| Gospodăria unei familii plecate la muncă în străinătate, mistuită de incendiu |
| Iertat de pușcărie după ce, cu o sabie în mână, a amenințat o polițistă |
| Mirela Adomnicăi dă asigurări că sistemul medical românesc este pregătit să facă față valului 6 de Covid |
| O familie de medici refugiată din Kiev, originară din India, s-a cununat creștin ortodox și și-a botezat copiii la Biserica „Sf. Înviere” în Suceava |
| Percheziții și la Suceava într-un dosar de furt din bancomate |
| Peste 2 ani de închisoare pentru un bătrân care a incendiat casa nepoților |
| Sălile de clasă de la Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocănești, transformate pentru o zi în cabinete pentru investigații medicale cu specific pediatric |
| Școala de vară francofonă, ediția a III-a, a reunit zeci de elevi cu vârste cuprinse între 7-13 ani |
| Sute de copii și tineri suceveni participă în această vară la activități socio-educative în cadrul școlilor de vară |
| Tineri pasionați de inovație își prezintă proiectele, în acest weekend, la Olimpiada de Creativitate Științifică |
| Apel la rugăciune pentru încetarea secetei |
| Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13 |