|
|
|
|
Număr record de locuri fără taxă și noi specializări în cadrul concursului de admitere la USV, sesiunea iulie 2022
150 de pasageri ai unui zbor Suceava – Dublin, ținuți în condiții inumane înainte de îmbarcare, într-un container modular folosit ca terminal de plecări
FOTOParadisul verde de pe litoralul românesc, alternativă accesibilă la vacanțele de lux peste hotare
FOTOLogiscool Suceava, parte din rețeaua internațională de școli de programare pentru copii și adolescenți, invită elevii la taberele urbane și workshop-urile digitale de varăBalul Bobocilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”
Elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava s-au distrat joi seara, la Balul Bobocilor, ca în America anilor ‘60, călătorind imaginar, în timp şi spaţiu, pentru a vedea

| 150 de pasageri ai unui zbor Suceava – Dublin, ținuți în condiții inumane înainte de îmbarcare, într-un container modular folosit ca terminal de plecări |
| 24 de costume românești complete, aparținând valoroasei colecții a etnografului din Pojorâta Darie Silviu Flocea, vor fi expuse la Atena |
| 326 de elevi nu s-au prezentat la proba obligatorie a profilului din cadrul bacalaureatului |
| A incendiat o anexă din propria gospodărie și apoi a încercat să se sinucidă |
| Cod galben de vânt puternic, până miercuri seară |
| Consilierul județean Tudor Plăcintă a fost ales președinte al ATOP Suceava |
| Deputatul Ioan Balan vrea să știe câte trenuri electrice noi vor circula prin Suceava |
| Dosar penal pentru o firmă care ardea deșeuri din polistiren și carton asfaltat |
| După doi ani de proces și amânarea pronunțării timp de patru luni, un dosar de agresiune se va relua de la zero |
| Eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea, la proba obligatorie a profilului - istorie |
| Finanțele sucevene amintesc că firmele pot crește salariul minim cu 200 de lei, cu scutire la plata impozitului și contribuțiilor |
| Flutur anunță lucrări de modernizare a drumurilor naționale Suceava – Dorohoi și Vicovu de Sus – Rădăuți |
| Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, la un pas de a fi plasat în arest la domiciliu |
| La concursul pentru funcția de manager al Spitalului Județean Suceava vor putea asista jurnaliști și orice persoană interesată |
| Licitația pentru construcția autostrăzii A7 de la Pașcani la Siret va fi organizată anul viitor |
| Logiscool Suceava, parte din rețeaua internațională de școli de programare pentru copii și adolescenți, invită elevii la taberele urbane și workshop-urile digitale de vară |
| Lucian Harșovschi: „Lucrăm și în cartierul George Enescu” |
| Municipiul Suceava, încotro? |
| Număr record de locuri fără taxă și noi specializări în cadrul concursului de admitere la USV, sesiunea iulie 2022 |
| O șoferiță băută a provocat un carambol cu patru mașini. Doi oameni au fost răniți |
| Paradisul verde de pe litoralul românesc, alternativă accesibilă la vacanțele de lux peste hotare |
| Prezent la Suceava la invitația lui Gheorghe Flutur, șeful CNAIR a dat asigurări că proiectele de autostrăzi din județ vor deveni realitate |
| Procesiunea „Calea Sfinților”, când moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile Sucevei, va avea loc miercuri seară |
| R.M.N., o radiografie subtilă, nuanțată, a unei comunități transilvănene multietnice |
| Șoferi cu alcoolemii tot mai mari pe șosele. Unul a provocat și o tamponare |
| Spectacol de Sânziene, timp de trei zile și concurs „Miss Sânziana” la grădina de vară Admiral Cetate |
| Uniforma școlară revine din toamnă la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” |
| Cupa Monitorul se desfășoară la turație maximă |
| LPS Suceava s-a calificat la turneul final cu juniorii Under 17 |
| Tenismanii suceveni s-au regăsit printre laureații Memorialului „Conu Mișu Gontaru” |
| „Fă dumneata o întîmpinare la tribunal şi te vor învia, ca să exişti...” |
| „Să postim un post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu” |
| Sfințirea locului și punerea pietrei de temelie pentru biserica „Tuturor Sfinților” – Rădăuți |
| Expoziția „Identitate românească – obiceiuri de nuntă din Maramureș”, la Muzeul Satului Bucovinean |
| Expoziție dedicată compozitorului Fryderyk Chopin, la Muzeul de Istorie |